Regina Elisabeta are un angajat care porţionează carnea la perfecţie. Abilitatea este moştenită genetic?

1 regina elisabeta jpg jpeg

Sunt mulţi oameni care lucrează de zor pentru Regina Elisabeta a II-a, la Palatul Buckingham. Printre ei sunt şi persoane care au fost privilegiate cu joburi, care sunt unice în lume.

Potrivit Forbes, pentru Regina Elisabeta lucrează peste 1.000 de oameni. Mulţi dintre ei au locuri de muncă obişnuite, cum ar fi: menajerele, oamenii care se ocupă de securitatea palatului, chelnerii, bucătarii sau grădinarii. Pe lângă aceste profesii cunoscute, există şi oameni care au locuri de muncă ce pot surprinde pe oricine. Aceste profesii au fost special create pentru Familia Regală Britanică!

Păzitor de lebede. Iniţial, a existat o singură persoană care avea grijă de lebedele Reginei Elisabeta. El se numea „Keeper of the Swans‟, adică Păzitor de lebede. Mai târziu, această profesie a fost împărţită în două - paznic de lebede, cel care le păzea, şi îngrijitor de lebede, cel care controla în mod regulat sănătatea păsărilor.

Muzicant / Maestrul muzicii. Acest job este dedicat persoanei care se ocupă cu compunerea pieselor care se aud la evenimentele regale importante, precum: încoronările, zilele de naştere, aniversările, căsătoriile sau chiar înmormântările. Iniţial, primii care au avut această profesie, au lucrat toată viaţa pentru Regină, dar acum doritorii pot profesa doar 10 ani.

Ceasornicar regal. Nu este o treabă uşoară să schimbi orele toamna şi primăvară, când în jurul tău sunt 400 de ceasuri. Prin urmare, Majestatea Sa are o persoană specială care schimbă ceasurile regale - un ceasornicar regal. Cu câteva sute de ceasuri în colecţie, este nevoie de aproximativ 16 ore pentru a le regla pe toate. De asemenea, ceasornicarul este responsabil pentru îngrijirea ceasurilor.

Grand Carver. Un lucru pe care Regina nu îl face singură este să îşi taie singură carnea pe care o consumă. Această muncă este efectuată de o persoană numită „Grand Carver‟. Această tradiţie datează din secole mai vechi. Ceea ce este interesant la acest job este că nu toată lumea poate aplica pentru acest post. Acest job este ereditar, deoarece se crede că este un dar genetic să ştii cum să tai carnea, în mod perfect.

Conservator de timbre. Pentru că monarhia britanică are una dintre cele mai impresionante colecţii de timbre din toată Europa, există o persoană specială care călătoreşte pe tot globul pentru a colecţiona cele mai interesante timbre. El se numeşte „Păzitor de timbre‟ şi se ocupă şi cu îngrijirea lor. 

Conservator de tablouri. Pe lângă colecţia de ceasuri şi de timbre, la Palatul Buckingham se află şi o colecţie impresionantă de tablouri. Colecţia Regală are în jur de 8.000 de tablouri, care sunt îngrijite de o persoană specială, care evaluează constant starea lor.

Astronom regal. În casa regală, există o persoană care se ocupă cu consilierea Reginei în chestiuni astronomice şi astrologice.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg