O nouă relaţie după divorţ. 7 reguli de aur când redescoperi iubirea

o nouă relaţie după divorţ jpeg

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor amoroase precedente poate să vă întărească relaţia ori, dimpotrivă, să vă facă mai mult rău.

 Aşa că ai grijă ce-i destăinui jumătăţii tale, astfel încât să porniţi la drum împreună fără certuri şi alte momente neplăcute.

1. Ce lucruri trebuie spuse dacă ai o nouă relaţie după divorţ

Succesul vieţii amoroase depinde adesea de felul în care partenerii sunt receptivi la emoţiile şi la nevoile afective ale celuilalt,dar şi de felul în care aceştia comunică. Dacă suferi de o anumită boală,dacă fostul soţ a fost agresiv sau în prezent încă te ameninţă,atunci când ai anumite probleme financiare,rişti să-ţi pierzi casa sau nu te mai descurci cu ratele –  toate acestea trebuie discutate cu noul bărbat din viaţa ta,într-o manieră degajată,fără a părea disperată,terifiată sau de-a dreptul neputincioasă. Astfel de informaţii sunt o modalitate sinceră de a-i prezenta cu cine are de-a face şi te reprezintă până într-un anumit punct.

Vrea să formaţi un cuplu în aceste condiţii? Înseamnă că te acceptă cu bune şi cu rele şi e dispus să o luaţi împreună de la capăt. În caz contrar,n-are rost să te minţi că se va schimba sau că-ţi va da o şansă de dragul stăruinţelor tale. La fel trebuie să faci şi tu!

2. Ai grijă la amănuntele banale!

Atunci când dai o nouă şansă dragostei şi ai o nouă relaţie după divorţ, tendinţa este de a-i face celui pe care-l placi numeroase mărturisiri,care,deşi pentru tine au importanţă,pentru el pot fi detalii plictisitoare. Acest tip de balast verbal,de exemplu ce manichiură şi-a mai făcut prietena ta sau ce probleme au colegele de serviciu,poate fi cu două tăişuri:fie îl vei atrage mai mult,fie îl vei pune pe fugă. De asemenea,împărtăşirea unor secrete sau exprimarea unor dorinţe prea intime abia după ce l-ai cunoscut poate să-l sperie. 

3. O nouă relaţie după divorţ - Detaliile „picante“ ies din discuţie

De multe ori,discuţia privind trecutul sexual al fiecăruia pare inevitabilă şi,deşi se spune că şi la acest capitol sinceritatea primează,indicat ar fi să ai câteva reţineri justificate. Bărbaţii tind să fie geloşi peste măsură,iar faptul că nu te cunoaşte foarte bine îl va putea motiva să emită judecăţi greşite. Tratează subiectul cu maturitate şi fii atentă cum îţi exprimi ideile. Şi,dacă ai hotărât că istoricul tău sexual te priveşte doar pe tine,acordă acelaşi respect partenerului tău,evitând acest subiect.

4. Nu ascunde faptul că ai copii

Dacă ai devenit părinte în mariajul anterior,acest lucru nu trebuie ţinut secret. Îi poţi spune că eşti o mamă singură,dar nu trebuie să petreci ore întregi povestindu-i despre reuşitele micuţilor tăi sau despre cât de greu a fost să le oferi o educaţie frumoasă. În timp,după ce vă veţi apropia mai mult,aceste conversaţii vor veni de la sine şi o să poţi să-i oferi mai multe detalii.

5. Modestia nu face casă bună cu romantismul dacă ai o nouă relaţie după divorţ

O altă tendinţă este aceea de-a fi mult prea modestă,uneori dând impresia că-ţi faci reclamă proastă. Poate că nu eşti cea mai răbdătoare persoană din lume sau că experimentele din bucătărie se mai lasă cu oale arse,dar asta nu înseamnă că trebuie să te pui într-o lumină nefavorabilă de la prima ieşire în oraş. Această reclamă negativă nu-ţi face niciun favor şi ar putea să-l îndreptăţească pe el,după câteva luni bune de relaţie,să înceapă cu reproşuri şi jigniri – ca urmare directă a sămânţei pe care tu ai sădit-o adânc în modul lui de gândire.

6. Fii atentă la reacţiile lui!

Când ai o relaţie nouă după divorţ dereşte-te de critici severe la adresa fostului soţ,mai ales dacă n-a fost o despărţire amiabilă,şi rezumă-te la nişte idei de bază de genul:„Deşi am fost căsătoriţi mult timp,diferenţele dintre noi au rămas uriaşe“ sau „Aş fi vrut să fie mai prezent în viaţa familiei noastre“. Rămâi calmă,pentru a lăsa impresia că acest capitol s-a încheiat şi că nu te mai afectează. De asemenea,analizează-i reacţiile celui pe care vrei să-l cucereşti. Critică anumite aspecte ale vieţii tale,are o atitudine protectoare sau,din contră,pare gelos? Limbajul trupului este principalul element pe care te poţi baza pentru a continua sau nu povestea. Dacă are reacţii negative,poate că ar fi un moment bun să-l laşi pe el să preia discuţia. Încearcă să afli ce anume îl deranjează,mai ales că are şi el un bagaj emoţional în spate.

7. O nouă relaţie după divorţ - Evită să dramatizezi lucrurile

Eşti mai sensibilă decât noul tău iubit,dar asta nu înseamnă că trebuie să-i arăţi această latură a ta din primele minute petrecute împreună. Evită subiectele cu o prea mare încărcătură emoţională,care te-ar putea face să plângi sau să reacţionezi impulsiv. Dacă eşti în mod constant stresată,îngrijorată sau nefericită,indiferent de motiv,îl vei face să se simtă inconfortabil. În timp,se poate înstrăina de tine sau va abandona corabia.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg