"Obezitatea mi-a furat opt ani din viaţă"

1 47881 original jpg jpeg

Din dragoste pentru familie, uiţi de tine, de feminitatea ta, de siluetă... Când ai ajuns la 100 de kilograme, vezi dezastrul. Dacă ai putere, începe bătălia cu tine însăţi!

Asta ţi-ar spune Florina Dascălu. Este o femeie frumoasă,ai cărei ochi albaştri,de oţel,îţi spun cât de hotărâtă este în tot ce face.

Povestea ei vorbeşte despre familia căreia i-a dedicat opt ani din viaţă,cu tot ce implică asta. Până când a fost greu să se recunoască în femeia obeză care o privea din oglindă. În afară de frumoşii ei ochi albaştri,nu mai recunoştea nimic din ceea ce fusese odată. Dar să începem cu începutul.Primele kilograme după sarcină

În 2000,când Florina s-a căsătorit cu soţul ei,Emanuel Dascălu,era o femeie frumoasă de 25 de ani,care avea 60 de kilograme şi care era remarcată imediat,în orice anturaj.

La scurt timp,a rămas însărcinată şi pe 1 iunie 2001 dădea naştere unei minuni de fetiţe,Elena. După naştere,a rămas cu 32 de kilograme în plus. Avea deci 92 de kilograme. A încercat să slăbească cu nenumărate diete şi a reuşit cu greu să ajungă la 82 de kilograme.

După cinci ani,în 2006,Florina îl năştea pe băieţelul ei,Emanuel,şi fericirea pe care i-a dăruit-o această minune i-a şters pentru ceva timp amărăciunea că nu-şi poate recăpăta silueta. În următorii ani însă,Florina ajunge la 105 kilograme.

„Când eşti obez,refuzi să recunoşti acest lucru şi că sănătatea ţi-e în pericol. Apoi încerci să slăbeşti cu cele mai drastice diete. Luni bune m-am înfometat. Dădeam jos 5 kg şi apoi luam mai multe. După aceste diete,mi-am pierdut speranţa.”

Obezitatea,ca un cerc vicios

„Ajunsesem să cred că nu mai merit să fiu iubită de nimeni. Nu mai mergeam la spectacole,pentru că nu încăpeam în scaunul din sală. Nu mai puneam piciorul în magazine,pentru că vânzătoarele îmi spuneau imediat că nu au măsuri pentru mine. Practic,intrasem într-un cerc vicios. Mă autoizolasem,nu mai făceam niciun fel de mişcare. Şi ce faci dacă stai toată ziua în casă? Mănânci sau faci de mâncare copiilor şi soţului. Cine a ţinut o dietă de slăbit ştie ce luptă duci când tu mănânci conopidă fiartă,iar cei de lângă tine mănâncă trei feluri. Cât poţi rezista şi cât timp te poţi înfometa? Cedezi psihic! ”

Victorie! 60 kg!

Când Florina a realizat că nu-şi mai trăieşte viaţa,s-a hotărât să facă ceva pentru ca totul să reintre în normal. După multe căutări,pe un forum a găsit un grup de persoane care făcuseră o operaţie de micşorare a stomacului.

Era o operaţie cu riscuri,dar era singura şansă ca ea să poată slăbi. Soţul şi copiii au fost cei mai fericiţi când i-a anunţat că vrea să facă o astfel de intervenţie. Pe 1 februarie 2008,a făcut operaţia care i-a redat viaţa şi frumuseţea.

Timp de o lună,a ţinut un regim special,fără carne,rădăcinoase şi crudităţi. După ce i s-a vindecat operaţia,Florina a putut să mănânce orice,dar în cantităţi foarte mici:nu mai mult de 80 g în primele 8 luni,apoi 160 g de mâncare la o masă. În primele 10 luni după operaţie,a reuşit să dea jos 38 de kilograme.

A sărbătorit... măsura 42

„Când am ajuns la 67 de kilograme şi am intrat într-o fustă cu măsura 42,am fost în culmea fericirii. Şi am sărbătorit asta cumpărându-mi o mulţime de haine. Nu mi-am imaginat că în următoarele 6 luni voi slăbi încă 7 kilograme.

Acum am 60 de kilograme şi port măsura 38. Pentru mine este o fericire pe care greu v-o puteţi imagina. Cea mai mare satisfacţie pe care am trăit-o a fost ieşirea în lume,la braţul soţului meu. Mulţi prieteni,care nu mă mai văzuseră de doi ani,nu ştiau cu cine este

soţul meu. Şi se întrebau:cine este femeia frumoasă de lângă el? Abia când mă apropiam bine de ei îmi recunoşteau ochii.”

Ce sfat le-ar da femeilor care trec printr-o experienţă ca a ei? Să devină egoiste,să facă din sănătatea şi frumuseţea lor o prioritate,să fie atente mereu la ce-şi pun în farfurie,să lupte pentru fericirea şi silueta lor. Nu este uşor,ci din contră,este foarte greu. Dar este singura şansă să aibă o viaţă fericită.



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg