Povestea omului care sfinţeşte locul

1 48223 original jpg jpeg

Cantină, şcoală, loc unde găseşti şi sfat, şi soluţii de viaţă. Iată ce a construit părintele Ilie Costescu în parohia pe care o conduce.

L-am vizitat pe părintele Ilie Costescu într-o zi geroasă de februarie. L-am găsit la ora mesei,la cantina pentru săraci,din curtea bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci”,situată în cartierul bucureştean Titan.

Ne-a întâmpinat cu un zâmbet calm,deşi întârziasem. „Cereţi-i lui Dumnezeu să vă ierte,când greşiţi”,ne-a spus,după care ne-a invitat să-i cunoaştem pe oamenii care-l ajută. Se descurcă greu,cu bani din donaţiile credincioşilor. Pe lângă sprijinul pe care-l dă nevoiaşilor,cu cantina,părintelui i s-a dus vestea şi că-i trimite pe bătrâni la medic sau că-i sfătuieşte pe adolescenţii debusolaţi.

Consiliere juridică pentru bătrâni

Primul lucru care ne-a atras atenţia în parohia preotului Costescu au fost spaţiile din subsolul bisericii,amenajate pentru bătrâni. Ei pot veni aici miercurea,să ceară sfatul unui jurist sau al unui notar,pentru diverse probleme. Nici vârstnicii bolnavi nu sunt uitaţi.

„Până acum,ne povesteşte preotul,am trimis peste 3.000 de bătrâni la consultaţii oftalmologice gratuite. Vin la biserică,se plâng că nu mai văd... le scriu repede un bilet şi-i trimit la un control. Medicul care oferă consultaţiile este chiar soţia mea,Ioana.“

Meditaţii gratuite pentru elevi

Nici tinerii cu probleme nu lipsesc din preocupările părintelui Costescu. Foarte mulţi între 12 şi 18 ani au probleme din cauza drogurilor. De aceea,duminica,organizează întâlniri cu ei şi cu un psiholog. „Le explicăm multe, dar mai ales că trebuie să asculte de părinţi, cei mai buni prieteni ai lor.“

Şi ajutorul bunului paroh nu se opreşte aici. Sâmbăta şi duminica,în subsolul bisericii, aduce profesori din cartier,care-i meditează pe copiii sărmani. „Matematica, franceza, româna, sunt doar câteva dintre obiectele la care sunt ajutaţi. Este gratuit, dar cu o condiţie: să înveţe!”, spune părintele Costescu.

Nicio slujbă fără un sfat de viaţă!

Biserica „Sfântul Ilie” a fost gata în anul 2008. Până atunci, slujba se ţinea într-o bisericuţă din lemn,construită în 1995. De când a fost ridicată biserica cea nouă, în fiecare duminică, fix la 9.30, începe slujba.

„Nimeni nu întârzie,este o tradiţie“, spune părintele. Până aici,nimic neobişnuit. Ineditul apare la sfârşitul slujbei,când preotul dă un sfat credincioşilor. De exemplu, să bea sucuri făcute în casă. Sau să renunţe la mâncarea nesănătoasă, care aduce boală. „Dacă biserica nu spune, cine să le spună? Eu sunt mulţumit dacă, din 300 de credincioşi,trei fac ce spun”, încheie părintele.

În viitor, un centru de dezintoxicare

Părintele Costescu nu se opreşte la ce a realizat până în prezent. În curtea bisericii din Titan au început lucrările la o clădire care va adăposti un internat cu şase camere,destinat tinerilor fără posibilităţi materiale,studenţi la la Facultatea de Teologie,în Capitală. Tot aici va fi şi o cantină socială modernă. Părintele Costescu şi-a mai propus,de asemenea,să mai construiască un cămin pentru bătrâni şi un centru de dezintoxicare pentru persoanele dependente de droguri.



Recente

phra nakorn kiri firework festival night phetchaburi thailand jpg
ClickPentruFemei jpg
profimedia 1061985552 jpg
profimedia 1041645418 jpg
Foto filmări Tati Full Time 5 jpg
Crăciun  foto   shutterstock 1850163658 jpg
Michael Buble  foto   GettyImages jpg
604389736 1442166490606289 264406217626154313 n jpg
Enrique Iglesias și Anna Kournikova  foto   Profimedia jpg
Kate Winslet  foto   Profimedia jpg
actori  foto   Profimedia jpg
Chris Rea  foto   Profimedia jpg
Joseph Quinn și Lupita Nyong  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
profimedia 0781580028 jpg
9154533 jpg
RAP007771 JPG
featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg