Remediile care au trecut proba timpului. De secole, găseşti aceste plante în trusa medicală de iarnă

1 shutterstock 1312619366 jpg jpeg

Durerile în gât sau nasul înfundat sunt doar câteva dintre simptomele resimţite des în acest sezon. Ţi-am pregătit cele mai eficiente leacuri naturale, care te vor ajuta să fii în formă în acest anotimp şi nu numai în zilele reci.

Timp de sute de ani, remediile naturale au reprezentat baza tratamentelor medicale, multe dintre ele fiind utilizate şi astăzi, la scară largă. Exemplu în acest sens sunt ceaiurile din plante şi tradiţionala supă cu pui, folosite pentru combaterea răcelii. În ultimele decenii, oamenii de ştiinţă au confirmat eficacitatea multor remedii, iar noi ţi le prezentăm pe cele din fruntea listei!

Menta, aliat în problemele digestive

Planta parfumată este folosită de sute de ani în atenuarea problemelor digestive, precum: gaze intestinale, balonare, crampe, diaree, constipaţie şi dureri de stomac. O cercetare efectuată pe aproape 900 de persoane cu sindrom de colon iritabil a concluzionat că menta a fost mai eficientă în cazul persoanelor tratate cu această plantă, decât în cazul celor care au consumat o substanţă placebo.

Pentru ceai, ai nevoie de câteva frunze uscate sau de câteva frunze proaspete. Adaugă apă fiartă peste plantă şi lasă la infuzat şapte minute. Strecoară şi serveşte ceaiul fierbinte. Poţi adăuga şi alte plante, precum ghimbirul, care în combinaţie cu menta atenuează simptomele indigestiei.

Ulei esenţial de eucalipt pentru nas înfundat

Datorită concentraţiei de cineol, uleiul esenţial de eucalipt decongestionează rapid căile respiratorii, oferind senzaţie de răcorire şi de respiraţie uşoară.

Pentru a profita de efectele sale, foloseşte un difuzor, care va dispersa uleiul esenţial în aer, permiţându-i să se dilueze, înainte să fie inhalat.

Bine de ştiut!

Inhalaţiile cu eucalpit nu sunt recomandate copiilor, persoanelor cardiace şi nici femeilor însărcinate!

Lavanda alungă insomnia

S-a demonstrat că lavanda contribuie la combaterea nervozităţii, a stresulului şi a anxietăţii. De asemenea, conferă senzaţie de calm şi este de ajutor în caz de insomnie.

Ceaiul de lavandă te ajută să reduci starea de agitaţie şi îngrijorare şi să îţi relaxezi corpul şi mintea. Pentru o ceaşcă de ceai, ai nevoie de o linguriţă de lavandă uscată, o ceaşcă cu apă şi miere. Apa o pui la fiert, iar apoi o torni peste plantă. Laşi la infuzat cinci minute, strecori şi adaugi miere, pentru gust. Se consumă seara, înainte de culcare, sau între mese.

Ghimbirul taie pentru greaţa şi calmează gâtul iritat

Tonic natural, ghimbirul conţine substanţe, precum uleiurile volatile, care oferă alinare în caz de greaţă, indigestie, dureri în gât şi răceală. Una dintre modalităţile de consum este ceaiul. Pentru o cană de ceai, fierbe 200 ml de apă şi adaugă un pliculeţ de ghimbir sau ghimbir proaspăt răzuit. Lasă la infuzat cinci-şapte minute. Pentru un plus de vitamine şi gust, adaugă suc de lămâie şi o linguriţă de miere.

Ardeiul iute combate febră musculară

Dacă durerile musculare nu îţi dau pace, ardeiul iute roşu te poate ajuta. El tratează inflamaţiile, stimulează circulaţia sangvină şi accelerează metabolismul. Aceste lucruri sunt posibile datorită antioxidanţilor din conţinut şi a capsaicinei, una dintre substanţele răspunzătoare de senzaţia de cald pe care ardeiul o induce la contactul cu pielea.

Îl poţi utiliza sub formă de unguent. Ai nevoie de trei-patru linguri de ardei iute tăiaţi mărunt (fără seminţe) şi de un pachet de unt. Pune untul la topit într-o oală şi lasă-l la foc, timp de 15-20 de minute, până când spuma devine roşiatică. În untul încins, adaugă ardeiul iute tocat şi amestecă bine, la foc mic, 10 minute. Lasă compoziţia să se răcească, apoi masează.