Choux à la crème cu vanilie, o prăjitură clasică şi rafinată

1 84552 original jpg jpeg

La prima vedere, choux à la crème pare un desert complicat, pe care îţi vine să-l comanzi doar la cofetărie. Trebuie să ştiţi însă că se poate face cu uşurinţă şi acasă, în mai puţin de o oră, fiind un desert ideal pentru sărbători. Pe cât de gustoasă, pe atât de elegantă. 

Ingrediente

Pentru aluat:

- 250g făină

- 150g unt

- 250ml lapte

- 50g zahăr

- 8 ouă

- 1 praf de sare 

Pentru cremă:

- 250g zahăr

- 2 linguri făină

- 750ml lapte

- 6 ouă

- 2 pliculeţe zahăr vanilat

- zahăr pudră pentru decor

image

Mod de preparare

Fierbi laptele, untul, zahărul şi praful de sare, la foc mic. Când începe să clocotească, adaugi toată cantitatea de făină şi amesteci repede până când coca formată se strânge ca o bilă la mijlocul vasului. Dai vasul de pe foc, continuând să amesteci până când se răcoreşte aluatul.

Adaugi ouăle, unul câte unul, amestecând puternic până se încorporează perfect fiecare ou. Cu un poş, aşezi grămăjoare distanţate pe o tavă unsă şi tapetată şi le coci, în cuptorul preîncălzit, 15 minute la foc tare şi încă 5 minute la foc potrivit.

Separat, freci gălbenuşurile cu 175g de zahăr şi cu două linguri de făină, torni peste ele laptele fiert cu zahărul vanilat şi laşi să fiarbă, la foc mic, amestecând continuu, până se îngroaşă.

După ce se răceşte, încorporezi uşor albuşurile bătute spumă cu restul de zahăr. Tai câte un capac fiecărei biluţe de aluat, umpli cu crema de vanilie, aşezi la loc capacul şi decorezi cu zahăr pudră.



Recente

ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg