Datini de Sfântul Gheorghe

1 81088 original jpg jpeg

Ocrotitor al agricultorilor, păstorilor şi al Armatei, Sfântul Gheorghe este considerat în tradiţia populară şi păstrătorul cheilor vremii. Odată cu praznicul său, din 23 aprilie, numit popular Sângiorz, îmcepe anotimpului cald şi noul sezon pastoral.

Îl recunoşti imediat în icoane, pentru că e zugrăvit pe un cal alb, purtând platoşă, o pelerină roşie şi străpungând cu suliţa un balaur. O legendă spune că Sfântul Mucenic Gheorghe s-a luptat cu o fiară dintr-un lac al Capadociei, fiindcă vietatea îi îngrozea pe săteni. Aceştia ajunseseră să-şi dea copiii ofrandă balaurului pentru a-i potoli mânia. Doar după rugăciuni fierbinţi către Sfânta Treime, Sfântul Gheorghe a răpus zmeul.

O pildă de curaj şi credinţă

Adevărată sau nu, legenda vorbeşte despre curajul sfântului. A crescut într-o familie de creştini şi a ales cariera militară în armata romană, în vremea împăratului păgân Diocleţian. După anul 303, împăratul i-a obligat pe toţi creştinii să renunţe la credinţa lor, dacă vor să rămână în viaţă. Sfântul Gheorghe şi-a mărturisit fără teamă iubirea pentru Hristos. Nici după ce a fost supus la grele cazne nu a acceptat să se închine zeităţilor păgâne şi a primit moartea cu mulţumiri către Dumnezeu. Trecerea la Domnul a fost o bucurie, o izbândă după toate încercările menite să-l abată de la calea cea dreaptă al credinţei. Acelaşi sentiment stăruie şi în ziua marelui său praznic, care marchează începutul primăverii şi a unui nou ciclu vegetativ, când natura renaşte. 

Ritualuri de chemare a ursitului, în ajun

În seara dinaintea praznicului, dar şi pe 23 aprilie, se făceau în zonele rurale o serie de ritualuri de chemare a ursitului. Fetele nemăritate obişnuiau să privească într-un vas cu apă, pentru a-şi vedea ursitul. În dimineaţa zilei de Sângiorz, fetele ieşeau la cules de năvalnic şi de mătrăgună, pe care le puneau în podul casei sau le agăţau la streaşină, pentru a fi cerute în căsătorie de tineri cu stare. Apoi, tinerele împleteau coroniţe din ramuri înverzite şi le lăsau pe drum. Se credea că o fată era iubită de acel tânăr care nu călca coroniţa, ci se apleca s-o ridice şi să i-o ofere în dar. 

Obiceiuri pentru păstrarea sănătăţii

Ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe este numit şi Alesul sau Sângiorzul vacilor. Este vremea ca ciobanii să aleagă mieii, să pregătească oile pentru primul muls şi să stabilească unde urmează să fie aşezată stâna. Deoarece, în tradiţia populară, sfântul este considerat protectorul oilor şi al vitelor în general, Sângiorz este o sărbătoare de seamă pentru ciobani şi pentru fermieri. Aceştia au diverse obiceiuri, precum stropitul animalelor, pe care le respectă din credinţa că astfel vor avea vitele sănătoase şi productive tot anul. Împodobesc găleţile pentru laptele de la primul muls al oilor cu ramuri înverzite, pe care le aruncă apoi în fântâni. Pe vremuri, în dimineaţa praznicului, ciobanii obişnuiau să iasă cu turmele la păşunat prin iarba cu rouă, tradiţia numită Împroorul. Dacă roua era multă, era semn că anul va fi bun. Pentru a fi harnici tot anul, bărbaţii obişnuiau să se bată cu urzici, iar femeile ţeseau în curtea casei, la soare, şi nimeni nu dormea peste zi. Ca să alunge durerile de spate şi beteşugurile, îşi prindeau în talie rămurele înmugurite sau făceau baie în ape curgătoare înainte de răsărit.

… în ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe, perioadă numită Mânecătoarea, se culegeau rămurele înverzite?  Plante ca pelinul, leuşteanul, rostopasca, usturoiul care erau aşezate la porţi, la ferestrele caselor şi în grajduri pentru a proteja animalele de spiritele rele. Întotdeauna cei care le aduceau erau bărbaţii.