Schimbările de anotimp pot declanşa dureri de cap, dar avem soluţii şi pentru migrene!

1 durere de cap jpg jpeg

La începutul primăverii, oricât de mult ne-am dori să ne bucurăm de temperaturile crescute, durerile de cap, migrenele, oboseala şi problemele musculare îşi fac simţite prezenţa. Unii spun dau vina pe astenia de primăvară, alţii cred că astenia de primăvară sau de toamnă fac subiectul unui mit. Totuşi, de ce ne doare capul atunci când vine primăvara?

Durerile de cap, alergiile şi sinuzitele sunt frecvente toamna şi primăvara. Nu trebuie să suferi de o boală anume ca să te confrunţi cu aceste probleme, ele pot fi doar sezoniere, iar un posibil motiv este modificarea duratei zilelor.

De ce ne doare capul primăvara

Când se schimbă anotimpurile, se modifică şi cantitatea de lumină solară pe care o primeşti. Vara, zilele sunt mai lungi, nopţile mai scurte. Apoi, iarna este invers. Modificările aduse de lumina soarelui îţi pot schimba ciclul de odihnă al corpului şi îţi pot provoca dureri de cap. Nu te panica dacă ai câteva schimbări în organism, în această perioadă! Dacă nu te confrunţi cu alte probleme de sănătate, ele pot fi trecătoare.

Când apare această neplăcere

Odată cu schimbările sezoniere, te poţi confrunta cu dureri severe în spatele sau în jurul ochilor, mai intese decât o migrenă, din cauza lipsei de melatonină. Durerea de cap se poate manifesta de câteva ori pe zi, timp de câteva săptămâni sau luni. Ea poate să apară în aceeaşi perioadă, în fiecare an. În lunile ianuarie, februarie, şi în august sunt cele mai frecvente. Totodată, specialiştii spun că problema se poate manifesta în aceeaşi oră a zilei sau a nopţii. Are tendinţa să se manifeste între ora 1:00 şi 2:00 dimineaţa, la 13:00 şi 15:00 şi la ora 21:00 noaptea. Este posibil şi să te trezeşti noaptea din somn din cauza acestei neplăceri. Medicii spun că există persoane care se trezesc după o oră - două, după ce s-au culcat.

Cum poţi rezolva această problemă

Evită consumul de alcool în această perioadă, deoarece astfel de băuturi pot intensifica durerile de cap. Fumatul poate agrava problemele. Este recomandat să eviţi atât consumul de ţigări, cât şi fumul altor persoane. Alimentele procesate. Alimentele cu nitraţi precum sănina, carnea conservată şi mezelurile trebuie să fie excluse din alimentaţia ta. Adoptă o dietă bazată pe crudităţi, fructe şi legume şi vei fi în avantaj. Relaxează-te. Seara, înainte de culcare, sunt recomandate băile şi duşurile fierbinţi deoarece accelerează circulaţia sangvină. Totodată, sportul este recomandat pentru minimum 30 de minute pe zi. Apelează la un specialist. Dacă durerile de cap persistă este recomandat să apelezi la recomandările unui medic, deoarece el îţi poate prescrie ce tip de medicamente poţi folosi, în funcţie de nevoile organismului tău.

Sursă foto: Shutterstock