Secretele Zonei 51, baza americană din deşertul Nevada. Există extratereştri în interior?

1 oliver pacas gczdpywg9sy unsplash jpg jpeg

De zeci de ani, baza secretă a Forţelor Aeriene a SUA, Zona 51, din Nevada a reprezentat punctul de pornire al unei teorii a conspiraţiei despre extratereştri. Cărţile şi emisiunile TV au încercat să întrezărească ceva dincolo de semnele sale de avertizare aşezate la intrare.

În mijlocul deşertului sterp din Nevada, din Statele Unite ale Americii, există un drum prăfuit nemarcat care duce la poarta Zonei 51. Aceasta este protejată doar de un gard cu lanţ şi semne intimidante. Baza militară top secretă a SUA este sub pază atentă. Dincolo de poartă, camerele surprind fiecare unghi. Localnicii spun că baza cunoaşte fiecare broască ţestoasă din preajmă. Alţii susţin că există senzori încorporaţi pe drumul din apropierea Zonei 51.

Pe parcursul mai multor decenii s-au făcut speculaţii cu privire la ceea ce se petrece în interiorul Zonei 51. Există, desigur, conspiraţii extraterestre potrivit cărora acolo ar fi ascunşi vizitatorii galactici. Unul dintre zvonuri este legat de un accident petrecut în anul 1947 în care, zic unii ar fi fost implicat un avion sovietic pilotat de pitici mutanţi a cărui epavă a rămas în Zona 51. Alţii cred chiar că guvernul SUA a filmat aterizarea lunară din anul 1969 într-unul din hangarele bazei.

Dincolo de toate miturile şi legendele, Zona 51 este reală şi încă foarte activă. S-ar putea să nu existe extratereştri în interiorul acesteia, însă ceva se întâmplă acolo şi doar câţiva sunt la curent cu ceea ce se întâmplă cu adevărat. Faptul că accesul este interzis îi face pe mulţi să vrea să ştie ce este acolo şi să creeze tot soiul de legende legate de acest loc.

Care sunt originile misterului Zonei 51?

Începuturile Zonei 51 sunt legate de dezvoltarea aeronavei de recunoaştere U-2. După cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a oprit legăturile cu restul lumii. Când sovieticii au susţinut invazia Coreei de Nord în Coreea de Sud în 1950, a devenit din ce în ce mai clar că îşi vor extinde agresiv influenţa. SUA erau îngrijorate de tehnologia, intenţiile şi capacitatea URSS de a lansa un atac surpriză. La începutul anilor `50, Marina şi Forţele Aeriene ale SUA au trimis avioane în misiuni de recunoaştere deasupra teritoriului URSS, dar erau constant în pericol de a fi doborâte. În 1954, preşedintele Eisenhower a aprobat realizarea în secret a unui avion de recunoaştere la mare altitudine numit U-2. Unul dintre primele ordine date în acst scop a fost acela de a găsi un loc ascuns destinat instruirii şi testării. L-au găsit în deşertul sudic al Nevadei, lângă Groom Lake, care fusese cândva o zonă de artilerie aeriană în cel de-al Doilea Război Mondial.

Cunoscut sub numele de Zona 51, acest loc aflat în mijlocul pustietăţii a devenit o nouă bază militară secretă. Pentru a convinge muncitorii să vină, unul dintre inginerii proiectului U-2 i-a dat un nume mai atrăgător: Paradise Ranch.

Cum s-a creat un mit

Testarea U-2 a început în iulie 1955 şi nu a trecut mult până să apară oameni care să spună că au observat obiecte zburătoare neidentificate. Multe dintre aceste observaţii au fost făcute chiar de piloţii de linii aeriene comerciale care nu văzuseră niciodată un avion zburând la altitudini atât de mari cum reuşea s-o facă U-2. Bineînţeles, oficialii Forţelor Aeriene ştiau că majoritatea acestor observări inexplicabile erau de fapt testele pentru U-2, dar nu li s-a permis să dezvăluie aceste detalii în mod public.

Operaţiunile U-2 s-au oprit la sfârşitul anilor `50, dar alte avioane militare secrete au continuat testele în Zona 51. De-a lungul anilor, A-12 şi numeroase alte avioane au fost create şi puse la încercare în deşertul Nevada.

Zborurile sunt în curs de desfăşurare. În septembrie 2017, un locotenent colonel al forţelor aeriene a fost ucis în circumstanţe misterioase când avionul său s-a prăbuşit în Nevada şi Pentagonul nu a identificat imediat aeronava. Se pare că cel mai probabil zbura cu un avion străin obţinut de Statele Unite.

Chiar şi aşa, conspiraţiile extraterestre au câştigat teren în anul 1989, când un lucrător al bazei secrete, Bob Lazar, a susţinut într-un interviu că a văzut extratereştrii şi că a ajutat la lucrările făcute navelor spaţiale extraterestre. Mulţi l-au ignorat, iar foşti ingineri şi angajaţi ai bazei au fost supăraţi de toată agitaţia creată în jurul ideii de lucru cu extratereşti, deoarece ei au luat parte la construirea unor avioane uimitoare.

Adevărul este acolo

În prezent, Zona 51 este încă utilizată. Apar construcţii noi şi extinderi. În majoritatea dimineţilor, vizitatorii curioşi pot observa lumini ciudate pe cer care provin din acea zonă. Compania aeriană de navetă semi-secretă care utilizează indicativul de apel „Janet” transportă lucrătorii de la Aeroportul McCarran din Las Vegas la această bază.

În ceea ce priveşte ceea ce se întâmplă cu adevărat în cea mai secretă bază militară americană, puţini ştiu exact. Pot fi arme avansate, sisteme de război electronic sau vehicule aeriene fără pilot. Totuşi, indiferent de explicaţiile minime date de cei din interior, vor exista întotdeauna oameni să se uite dincolo de aceste garduri legate cu lanţuri şi să-şi imagineze că acolo sunt extratereşti.



Recente

Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg