Semne mai puţin cunoscute care indică probleme cardiace

1 68784 original jpg jpeg

Atunci când sunt afectate inima şi arterele care o hrănesc apar semne în diferite zone ale corpului. În cele ce urmează află când este nevoie să mergi la un control de specialitate.

Disfuncţii erectile

Bărbaţii care suferă de afecţiuni cardiovasculare au adesea probleme în menţinerea sau atingerea erecţiei,însă prea puţin iau în considerare acest semnal.

În urma unui studiu european,cercetătorii au descoperit că 2 din 3 bărbaţi sufereau de disfuncţii erectile cu multe luni înainte să fie diagnosticaţi cu probleme cardiace.

Aşa cum arterele din jurul inimii se pot îngusta şi pot deveni rigide,la fel se poate întâmpla şi cu arterele care asigură fluxul sanguin în zona genitală.

Aceste artere au tendinţa să prezinte leziuni mai devreme decât cele din jurul cordului-cu 3-4 ani înainte ca boala cardiovasculară să fie detectată.

Indigestie,greaţă sau arsuri la stomac

Arsurile la stomac pot fi asociate cu problemele cardiovasculare,la fel ca şi indigestia sau greaţa.

O indigestie severă sau greţurile pot fi semne precoce ale unui atac de cord sau infarct miocardic,mai ales în cazul femeilor.

Depozitele de grăsime pot bloca o arteră care reduce sau întrerupe furnizarea de sânge la inimă,cauzând o constricţie sau durere în cea mai mare parte în zona toracelui,dar uneori şi în zona abdomenului.