Durerea abdominală poate ascunde o boală periculoasă

1 80954 original jpg jpeg

Durerea persistentă sau severă în zona superioară a abdomenului poate duce la  îngreunarea desfăşurării activităţilor zilnice, devenind astfel o povară. E clar că nu ai cum să o ignori la nesfârşit, însă cel mai bine este să afli care este cauza care a provocat apariţia ei.

Asociată cu transpiraţia excesivă

Dacă te-ai confruntat cu o durere surdă în zona superioară a regiunii abdominale, însoţită de o transpiraţie abundentă, de fiecare dată când a apărut durerea, acest lucru ar putea indica prezenţa unei infecţii sau a unei inflamaţii în acea zonă. Acest simptom ar putea fi cauzat de o afecţiune stomacală precum ulcerul, aciditatea cronică sau cancerul de stomac. De aceea, este indicat să mergi de urgenţă la medic.

Însoţită de scaun cu sânge

Durerea abdominală însoţită de urme de sânge în sânge este cu siguranţă un motiv de îngrijorare. Acest lucru poate avea o mulţime de semnificaţii, aşadar este indicat consultul de specialitate pentru a primi un diagnostic sigur.

Durere abdominală şi stări de vomă

În cazul în care ai o durere puternică în zona abdominală, care nu dispare orice-ai face şi este însoţită şi de stări de vomă, este posibil să te confrunţi cu o indigestie, în cel mai bun caz. De asemenea, poate fi un prim simptom al ulcerului stomacal sau al cancerului de colon.

Însoţită de febră

Febra este un simptom al apariţiei răcelii sau a infecţiei, acompaniată, de obicei, de simptome precum tusea sau congestia pulmonară. Dacă te confrunţi, în acelaşi timp, şi cu o durere constantă în zona superioară a abdomenului, acest lucru poate indica o infecţie la stomac, cauzată de un virus. În general, antibioticele prescrise de doctor pot rezolva această problemă.