Serialul "Tânărul Sheldon" şi roast-ul lui Bruce Willis, noutăţile toamnei la Comedy Central

1 83906 original jpg jpeg

Serialul de comedie "Tânărul Sheldon" şi "Să râdem de Bruce Willis" (Roast of Bruce Willis) sunt noutăţile toamnei la Comedy Central.

"Tânărul Sheldon", care va putea fi vizionat pe Comedy Central în fiecare duminică, din data de 4 noiembrie, de la ora 18.00, ilustrează copilăria lui Sheldon Cooper, viitorul protagonist al "Teoriei Big Bang", începând cu vârsta de nouă ani. El trăieşte în East Texas, Statele Unite Ale Americii iar viaţa copilului nu este una uşoară întrucât este un mic geniu în ale matematicii şi ale ştiinţei într-o lume în care domină de fapt fotbalul şi biserica. Întreaga familie este martoră la faptul că Sheldon nu se poate integra în societate şi face eforturi supreme pentru a încerca să îl facă să se adapteze. Tatăl se pare că este cel mai afectat, în timp ce mama îşi păstrează latura protectoare, deşi observă şi ea diferenţele dintre fiul ei şi ceilalţi.

Serialul se va difuza în reluare în fiecare sâmbătă, de la ora 18.00.

"Să râdem de Bruce Willis" (Roast of Bruce Willis) a fost filmat în această vară la Hollywood Palladium din Los Angeles şi se difuzează în exclusivitate în România pe Comedy Central vineri, de la ora 23.00. Bruce Willis va fi ţinta celor mai amuzante şi ireverente insulte, timp de 85 de minute. Demi Moore, Martha Stewart, Edward Norton, Cybill Shepherd, Joseph Gordon-Levitt (roast master), Dennis Rodman, Jeff Ross, Martha Stewart, Kevin Pollak, Lil Rel Howery, Nikki Glaser, Jeffrey Ross şi Dom Irrera vor fi participanţi.

image

"Bruce Willis, eşti original până-n pânzele albe - cum de poţi să arăţi ca un nazist şi o victimă a Holocaustului în acelaşi timp?". "Bruce Willis se lupta cu teroriştii dinainte ca ei să fie arabi". "Bruce Willis vrea atât de mult un Oscar încât se transformă încet, încet în statuetă". "De-abia aştept să văd următorul tău film: «Greu de ucis 6: Cauze naturale»". Acestea sunt doar replicile unuia dintre participanţii la roast, Jeff Ross.

"Bună seara! Sunt Demi Moore şi am fost căsătorită cu Bruce Willis timp de primele trei filme «Greu de ucis», ceea ce e logic, pentru că ultimele două au fost de rahat", recunoaşte fosta soţie a actorului, care nu se dă înapoi nici de la glume despre MeToo. "Am fost acolo când cariera lui Bruce a luat o turnură neaşteptată, odată cu rolul din «Pulp Fiction». Atunci a părut ciudat ca un ditamai star al filmelor de acţiune să facă un film independent şi cu buget mic, dar Bruce s-a dus la hotelul unde stătea Harvey Weinstein şi nu ştiu ce a făcut, dar a venit acasă şi mi-a spus că a obţinut rolul!", a dat din casă Demi Moore, nu fără să precizeze: "Mă uit la căsnicia noastră cum mă uit la «Al şaselea simţ». Eram căsătoriţi, dar tu erai mort de fapt".

"Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis) este o producţie proprie Comedy Central, iar printre victimele sale s-au numărat Justin Bieber, Charlie Sheen şi Donald Trump.

image

Acesta poate fi vizionat în reluare pe 4 noiembrie, de la ora 22.00 şi pe 5 noiembrie, de la aceeaşi oră.  



Recente

JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg