Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia (Turcia), pe vremea împăratului Diocleţian. Provenea dintr-o familie creştină, tatăl său fiind general în armata romană. Despre copilăria Sfântului Gheorghe nu se ştie nimic, dar şi-a urmat tatăl, căci arhivele arată că, la vârsta de 30 de ani, a devenit, la rândul său, general în armata lui Diocleţian.

Citeşte şi: Veniţi de cunoaşteţi lumina!

Credinţa mai presus de viaţă

Păgân fiind, împăratul Diocleţian a început o prigoană împotriva creştinilor, încurajat şi de cumnatul sâu, Galeriu. Astfel, în anul 303, împăratul a dat un decret prin care cerea ca toţi creştinii să renunţe la credinţa lor în Dumnezeu, să se lepede de Iisus şi să se închine, din nou, idolilor. Cine refuza era supus multor cazne şi torturi care se sfârşeau în moarte.

A fost şi cazul Sfântului Gheorghe. Pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa sa creştină şi a refuzat să jertfească zeilor, Diocleţian a poruncit condamnarea sa la moarte. Mai întâi, însă, la aruncat în închisoare, unde a suferit chinuri de neimaginat: a fost bătut cu furci şi cu suliţe pe corp şi la tălpi, a avut pieptul zdrobit de bolovani mari, a fost tras pe roată, aruncat în groapa cu var şi a fost forţat să alerge în încălţăminte ce avea cuiele scoase către talpa piciorului. Sf. Gheorghe nu doar că a trecut prin toate aceste torturi ci, cât a fost întemniţat, a săvârşit şi minuni. Una dintre ele a fost învierea unui mort, fapt ce a convins-o pe împărăteasa Alexandra să îmbrăţişeze creştinismul.

Împăratul Diocleţian însă, a rămas neclintit. Aşa că, în anul 303, pe 23 aprilie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost decapitat. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în această zi deoarece în creştinism ziua morţii este echivalentă cu ziua de naştere. De la această regulă fac excepţie doar Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Botezătorul, care au mai multe praznice pe an, inclusiv de zilele lor de naştere.

Legenda balaurului

În secolul al XII-lea, a început să apară o legendă care spunea că Sf. Gheorghe ar fi salvat o fată din gura unui balaur. Povestea spune că, într-o zi, un balaur uriaş şi de neînvins a pus stăpânire pe cetatea Silena din Libia. Pentru a-i potoli foamea, locuitorii îi oferea zilnic câte o oaie. Când nu a mai rămas nicio oaie, balaurul a cerut un sacrificiu uman, dar nu orice om, ci pe fiica împăratului. În ziua în care aceasta trebuia sacrificată, a apărut un tânăr neînfricat care s-a oferit să răpună bestia.

Desigur, lupta a avut loc, iar tânărul a reuşit să străpungă balaurul cu suliţa şi să salveze fata. Fericit, împăratul i-a oferit tânărului mâna fiicei sale, dar acesta a refuzat spunând că menirea sa este să lupte pentru apărarea Bisericii şi să ajute creştinii săraci şi neîndreptăţiţi. Întrebat cum îl cheamă, el a răspuns Gheorghe. Imaginea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe omorând balaurul apare şi în icoane, reprezentând curajul de a învinge diavolul.

Citeşte şi: Sfântul Iacob Mărturisitorul, apărătorul icoanelor

Credinţe de când lumea

În popor, Sf. Gheorghe este adesea cunoscut ca Sân-George, fiind considerat patron al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor. El este „străjer al timpului”, căci Atotpoternicul i-a încredinţate cheile vremii, aşa că el decide când se deschide şi când se închide primăvara.

Prin unele părţi se spune că atunci când broaştele orăcăie pentru prima dată, Sân-George ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) pentru a deschide drumul naturii către viaţă.

În această zi erau aleşi conducătorii comunităţii, alegere făcută, de obicei, de fetele din sat. Tânărul considerat a fi cel mai harnic, cel mai corect şi cel mai bun la suflet primea funcţia de conducere.

Un alt obicei practicat de Sfântul Gheorghe este cel al udatului cu apă. În trecut, baieţii şi fetele se stropeau reciproc, aruncând cu găleţi de apă unii pe alţii, ritualul având rol de purificare.

Alte tradiţii de Sângiorz, cum i se mai spune sărbătorii Sfântului Gheorghe, sunt: în această zi se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece; cine doarme de Sf. Gheorghe, acela ia somnul mieilor şi tot anul va fi somnoros; la Sân-George preoţii pleacă din biserici cu crucea şi ies pe uliţele satului, urmaţi de localnici, oprindu-se în câmp, unde fac rugăciuni pentru ploaie şi pentru recoltă bogată.