Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi. Ritualuri şi rugăciune ajutătoare

1 sf mina jpg jpeg

Prăznuit în fiecare an pe 11 noiembrie, Sfântul Mina este considerat protectorul casei şi al celor păgubiţi. În Capitală, credincioşii merg la Sfântul Mina-Vergu în această zi.

Sfântul Mina s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor, şi a trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. A rămas orfan pe când era copil, tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa la doar trei ani după el. A ajuns în armata imperială, dar în 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, a părăsit armata şi s-a retras în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbatori păgâne, a declarat fără ezitare că este creştin. A fost luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul. Datorită unei minuni săvârşite, se crede că este apărătorul păgubiţilor, celor care sunt prădaţi de hoţi. Se spune că cine se roagă la acesta şi are o pagubă, imediat hoţul va fi prins şi i se va restitui bunul furat.

Ritualuri pentru această zi

La Sf. Mina vin să se roage oameni cu diverse probleme. De pildă, la biserica Sfântul Mina-Vergu din Bucureşti, femeile merg pe 11 noiembrie cu lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că astfel vor schimba gândurile duşmanilor. Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. De asemenea, în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

Rugăciune de Sf. Mina

„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi mă rog ţie. Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele şi nu mă trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vieţuiesti luminat şi ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindcă ne-am încredinţat că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfânta biserica ta şi cu credinţa ţi s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, şi tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, în pagube fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile şi ajutorul tău m-au facut şi pe mine să alerg la ajutorul tău, să cred ca la orice facere de bine esti gata ajutător şi grabnic folositor. Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit în cereştile locaşuri. Roagă-te ca să fiu şi eu ajutat şi miluit pentru rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbavit, ca să laud si bine să cuvantez şi să slăvesc întru tot lăudatul şi preaputernicul nume al Tatalui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor. Amin.”

Foto: crestinortodox.ro



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg