Sfântul Daniil Sihastrul, protectorul Bucovinei

Prăznuirea Sfântului Daniil Sihastrul  se face pe 18 decembrie. De jumătate de mileniu însă, el este ocrotitor al Bucovinei şi cinstit de mulţi credincioşi care au găsit răspuns la rugăciunile aduse lui.

Întreaga viaţă, Sfântul Daniil Sihastrul a adus mângâiere şi întărire în dreapta credinţă multor credincioşi care au venit la chilia sa, apoi la sfintele sale moaşte, care odihnesc în pronaosul Mănăstirii Voroneţ. Printre aceşti creştini s-a numărat şi Voievodul Ştefan cel Mare, el însuşi canonizat în 1992, al cărui părinte duhovnicesc a fost. La sfatul lui, domnitorul a construit Mănăstirea Putna şi Mănăstirea Voroneţ.

De asemenea, l-a povăţuit cu înţelepciune, i-a dat armele de biruinţă: postul şi rugăciunea, l-a întărit în dragostea de Dumnezeu şi de ţară şi l-a încredinţat că, prin învingerea duşmanilor, asigură păstrarea credinţei ortodoxe. Iată câteva dintre sfaturile pe care i le-a dat lui şi mulţimilor de credincioşi care-l vizitau la chilia de la Putna: „Faptele bune sunt rugăciunea, pocăinţa, cântarea bisericească, participarea la slujbele religioase, Sfânta Spovedanie, ajutarea celorlalţi pe orice cale, prin cuvânt sau cu lucrul, şi îndeosebi prin lucrările dragostei care se fac cu cuget smerit.“

Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a înfăptuit minuni

Vlah de origine, Sfântul Iosif cel Nou a fost Mitropolit al Timişoarei, intrând în viaţa monahală în adolescenţă, când s-a stabilit la Mănăstirea Pantocrator din Muntele Athos. Încă de atunci a fost admirat pentru darul vindecării pe care l-a primit de la Dumnezeu, ajungând să fie ales stareţ al unui alt schit atonit, Cutlumuş.

La o vârstă înaintată, 82 de ani, Cuviosul Iosif a venit la Timişoara, pentru a fi hirotonit arhiereu, ocazie cu care a uimit prin minunea de a vindeca numai cu puterea rugăciunii un paralitic adus la el. După trei ani, s-a retras la Mănăstirea Partoş, important centru bisericesc din Banat, unde n-a încetat să ţină slujbe de vindecare pentru cei aflaţi în suferinţă. Chiar şi după trecerea sa în nefiinţă, Sfântul Iosif cel Nou a continuat să săvârşească minuni, aducând alinare bolnavilor care privegheau la mormântul lui. Acesta a fost un motiv în plus care a dus la canonizarea sfântului, în 1956, pentru a fi pomenit an de an pe 15 septembrie.

Sfânta Teodora şi-a dedicat viaţa Domnului

În jurul anului 1650, Sfânta Teodora se năştea în familia unui dregător domnesc din satul Vânători, judeţul Neamţ. Având părinţi credincioşi, de mică şi-a dorit să devină călugăriţă, dar a fost nevoită să se căsătorească. După ce părinţii ei au trecut la Domnul, atât ea, cât şi soţul ei au decis să se călugărească.

Aşa a ajuns Cuvioasa Teodora la Mănăstirea Vărzăreşti, în apropiere de Focşani. Mai târziu, pentru că se ferea de năvălitorii turci, s-a ascuns în munţi alături de celelalte măicuţe.

După zece ani de sihăstrie, s-a întors în Moldova şi a fost îndemnată de stareţul Mănăstirii Neamţ să se retragă în pădurile Sihlei, ca pustnică. Sfânta a vieţuit în rugăciune într-o peşteră, îndurând lipsuri şi ispite. Astăzi, în vecinătatea acestui loc, se află o mănăstire, numită Sihla. De acolo, în ajunul prăznuirii sfintei (7 august), credincioşii şi preoţii pleacă într-o procesiune cu lumânări aprinse până la peşteră.

Sfântul Calinic, ctitor de lăcaşuri sfinte

Unul dintre cei mai mari părinţi duhovniceşti români ai secolului al XIX-lea, născut în Bucureşti, într-o familie creştină, Sfântul Calinic a ales din tinereţe viaţa monahală. A devenit călugăr la Mănăstirea Cernica şi a fost ales stareţ de întreaga obşte a schitului, pe când avea numai 31 de ani. S-a străduit neîncetat să construiască şi să restaureze biserici. Datorită lui există azi Mănăstirea Ghighiu, din apropierea oraşului Ploieşti. În 1850, pe când avea 63 de ani, a acceptat numirea în scaunul episcopal de la Râmnicu-Vâlcea. A fost cunoscut şi pentru rugăciunile lui vindecătoare, pentru milosteniile sale, pentru blândeţe şi pentru simplitate. Pentru că şi-a pus viaţa în slujba lui Dumnezeu şi pentru faptele lui, Sfântul Calinic a fost canonizat în 1955 şi prăznuit de atunci în fiecare an, pe 11 aprilie.

Monseniorul Vladimir Ghika, beatificat în 2013

Primul sfânt român care este celebrat de creştinii romano-catolici a fost Fericitul Ieremia Valahul, protectorul emigranţilor, sărbătorit anual pe 8 mai. În luna martie a acestui an, Papa Francisc a recunoscut un alt doilea sfânt din România, pe Monseniorul Vladimir Ghika, preot romano-catolic şi principe ucis în timpul prigoanei regimului comunist. El a fost beatificat  pe 31 august 2013, la Bucureşti, în cadrul unei liturghii speciale.

Nepot al ultimului domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika şi-a dedicat existenţa operelor de caritate. Datorită lui, s-a înfiinţat un dispensar gratuit şi Spitalul „C.I.Parhon“ de azi. A refuzat să plece din ţară la instaurarea regimului comunist, fiind acuzat de „înaltă trădare“ şi condamnat la închisoare în 1952. După lungi suferinţe şi torturi îndurate, monseniorul a murit la vârsta de 80 de ani.