Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia. Rugaciunea celor 40 de mucenici

1 85254 original jpg jpeg

Pe data de 9 martie, creştinii din toată ţara îi sărbătoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia. Povestea lor este una impresionanta, dar cu final tragic. Află aici cine au fost Sfintii 40 de mucenici din Sevastia

Chiar dacă ţii post sau nu, e bine ca în această zi să te rogi la ei. E foarte indicat să faci şi pomană, chiar dacă nu e una cu vase. În această zi, credincioşii merg la biserică şi participă la slujbe. Duc la biserică diverse pachete cu cozonaci şi mucenici.

Este bine să ţii post pentru curăţarea sufletului, măcar o zi sau două, şi apoi să te rogi celor 40 de Sfinti mucenici.

Rugăciunea celor 40 de Sfinţi mucenici din Sevastia

”Veniţi, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinţii lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase şi nestricăcioase. O, voi, care vă bucuraţi de cinstirea întregii Biserici, care aţi dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaştele voastre, fiţi ocrotitorii noştri, ai celor ce vă cinstim pomenirea. Rugaţi-vă pentru noi, fericiţilor Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credinţă nestrămutată în făgăduinţele Domnului, smerenie adevărată şi mântuirea sufletelor noastre. Nu ne lăsaţi pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deşertăciunii acestei lumi, nu ne lăsaţi să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsaţi să îngheţe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiţi împrejurul nostru şi loc de scăpare din cursele vrăjmaşului.

O, preacinstit Sobor, tămăduieşte neputinţele noastre, ale credincioşilor slăbiţi pe cale, ca să nu ne biruiască şi să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaş, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare. Voi, Sfinţilor Mucenici, care toate le-aţi suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credinţă şi rugăciune îndelungată, nu încetaţi să ne întăriţi şi pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăveşti în sfinţii Tăi, slavă Ţie!”

Îţi prezentăm aici un clip video care îţi va explica mai bine cine sunt cei 40 de Sfinti mucenici din Sevastia.

Sursa: doxologia.ro



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg