Fie că ne place sau nu, trecerea timpului este adesea asociată cu îmbătrânirea, cu puţinele oportunităţi profesionale şi cu mai puţină energie. Totodată, există chiar şi o fobie cu care se confruntă persoanele care se tem în mod extrem de îmbătrânire, care se numeşte „gerascofobie‟. Cei care suferă de această afecţiune au frecvent gânduri negative cu privire la modificarea aspectului lor fizic din cauza îmbătrânirii. Din fericire, aceste vedete trecute de vârsta de 60 de ani, nu se confruntă cu această fobie, deoarece deţin cele mai bune sfaturi de înfrumuseţare. Iată care sunt acestea!

Sharon Stone (63 de ani): „Frumuseţea vine odată cu înaintarea în vârstă‟

Actriţa ne-a încântat privirile în marile filme în care a apărut, în special în renumitul film „Basic Instinct‟. La 63 de ani, Sharon Stone este şi se simte la fel de frumoasă ca la 30. Asta pentru că, potrivit ei, îmbătrânirea este ceva de care este recunoscătoare: „Sunt atât de recunoscătoare corpului meu. Am început să înţeleg că frumuseţea vine odată cu înaintarea în vârsta, iar anii sunt doar un număr. Asta pentru că femeile mature sunt mai frumoase, decât fetele tinere, pentru că ştiu mai multe lucruri‟, a declarat Sharon Stone, pentru Allure.

Oprah Winfrey (67 de ani): „Trebuie să îmbrăţişezi vârsta pe care o ai‟

Oprah Winfrey este una dintre cele mai puternice persoane de pe planetă, aşa că ea are cele mai bune sfaturi despre o viaţă frumoasă. Pentru ea, sinceritatea este cea mai importantă: „Vreau să mă simt puternică şi să simt că vibrez, dar ştiu că este important să nu negi nimic. Trebuie să accepţi lucrurile care vin in viaţa ta, să fii recunoscător pentru ele şi să îţi îmbrăţişezi vârsta pe care o ai‟, declara Oprah, pentru HuffPost.

Citeşte şi: Trucuri care te vor ajuta să arăţi şi să te simţi mai tânără. De ce este bine să consumi struguri

Christie Brinkley (67 de ani) pune accentul pe distracţie şi pe mişcare