Şi căţeii pot face gripă

1 46866 original jpg jpeg

Tuse, febră, secreţii nazale, toate aceste simptome ale gripei nu ne afectează doar pe noi, oamenii, ci şi pe câine şi pisică. Dacă s-au îmbolnăvit, daţi-le pastile specifice, recomandate numai de către medicul veterinar.

Cu siguranţă întrebările cele mai importante pentru specialişti şi proprietarii de animale sunt dacă pisica şi câinele fac gripă şi dacă o pot transmite mai departe. Pentru a răspunde la această întrebare trebuie spus un lucru foarte important despre gripă.

Ea este provocată de către un virus care îşi schimbă înfăţişarea aproape permanent,acest lucru făcându-l de nerecunoscut pentru sistemul imunitar. Ei fac gripă cu acelaşi tip de virus ca şi oamenii,virus care,în condiţii propice,dar totuşi greu de întâlnit în natură,poate să treacă de la o specie la alta,fiind înregistrate cazuri transmise de la animale de casă la om.

Există un vaccin antigripal disponibil pentru câine,totuşi el este adresat unui virus înrudit,îndepărtat,ce provoacă influenţa canină (parainfluenţa virus). La pisică,momentan,nu este documentat şi realizat un vaccin antigripal.

Dacă vom lărgi termenul de gripă la cel de răceală,trebuie spus că atât câinele cât şi pisica au diverse afecţiuni care ar putea fi catalogate drept răceală,prezentând manifestări respiratorii şi generale similare gripei,cu scurgeri nazale,tuse,secreţii oculare.

Toate aceste boli trebuiesc diferenţiate şi tratate ca atare sau chiar prevenite prin vaccin. Dar acest lucru nu-l poate face decât medicul veterinar.

Se poate lua din comunitate

Gripa canină se răspândeşte prin aer,prin excreţii şi secreţii. Cu alte cuvinte,dacă un căţel bolnav va sta nas în nas cu unul sănătos,sunt mari şanse să îi transmită şi lui virusul. Îl puteţi proteja,în această perioadă,ţinându-l mai mult prin casă.

De asemenea,îi puteţi administra vitamine pentru a-i întări sistemul imunitar. Dacă a răcit,trebuie să ştiţi că evoluţia bolii este cuprinsă între cinci şi zece zile.

Puneţi-le gheaţă după ceafă,dacă au febră

Temperatura corporală normală,la câine şi pisică,este de 38 – 39 grade. Dacă trece de 39,5 grade,putem vorbi despre febră. În acest caz,se ia o cârpă umedă,rece,sau cu gheaţă,şi li se pune după ceafă,pentru a preveni edemul cerebral.

Nu le daţi aspirină,paracetamol sau algocalmin,pastile destinate omului. Lor le pot cauza probleme renale,gastrice şi hepatice.

Nu le administraţi nici picături nazale. În special pisica este foarte sensibilă la astfel de substanţe. Animalele au medicamentele lor,care se administrează în dozele prescrise de medic.

Aşteptăm întrebările dv. la adresa:urgente_veterinare9331@yahoo.com



Recente

Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg