Simona Halep se pregăteşte de nuntă: “Mi-ar plăcea să fie în România, nu ştiu dacă la mare”

1 simona halep iubit png png

Simona Halep are planuri mari nu doar în carieră, ci şi pe plan personal. Campioană la Wimbledon şi locul 5 WTA în prezent, Halep a mărturisit că ia în calcul să devină cât de curând soţia lui Toni Iuruc, logodnicul său.

Simona Halep are o relaţie cu Toni Iuruc de câteva luni, timp în care nu s-a sfiit să vorbească deschis despre planurile sale de viitor. Jucătoarea de tenis şi-ar dori să-şi întemeieze o familie şi se gândeşte serios să facă pasul cel mare.

Citeşte şi: Ce se întâmplă între Lidia Buble şi Răzvan Simion! De ce nu se căsătoresc cei doi: ”Mi se spune că rămân fată bătrână”

„După ce mă voi retrage din tenis, îmi doresc foarte mult o familie şi să mă dedic total copiilor mei. Sper să am copii. Mă voi ocupa de ei să facă un sport, dacă vor. Dacă nu, o să-i susţin în totalitatea în tot ceea ce vor ei să facă. Viaţa mea o să fie împlinită după tenis”, declara Simona Halep în urmă cu câteva luni, potrivit gsp.ro.

Acum, sportiva a vorbit pentru prima dată în presa din străinătate despre un posibil legământ în faţa lui Dumnezeu.

„Mi-ar plăcea ca nunta să fie în România. Nu ştiu dacă la mare, în Constanţa sau în altă parte. Nu vreau să visez la ceva şi să nu se poată realiza. Mi-ar plăcea ca la nuntă să fie mulţi oameni, să fiu înconjurată de prieteni şi rude”, a declarat, pentru Tennis World Italia, Simona Halep.

Citeşte şi: Lidia Buble a dezvăluit că suferă de o boală rară, iar în trecut s-a luptat cu depresia: „Dorm 2-3 ore pe noapte. E chinuitor”

Simona Halep este o jucătoare de tenis din România care a atins prima poziţie în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 şi 2019. A ocupat această poziţie timp de 64 de săptămâni, fiind din acest punct de vedere a zecea din istoria tenisului în clasamentul longevităţii ca lider al circuitulu



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg