În vara anului 1973, un jaf care are loc în Stockholm, capitala Suediei, se sfârşeşte rău. Tâlharii iau ostatici mai mulţi angajaţi ai băncii pe care vroiau să o jefuiască şi îi sechestrează câteva zile. Negocierile cu autorităţile duc la eliberarea ostaticilor, însă aceştia se manifestă cât se poate de straniu: odată puşi în libertate, iau apărarea agresorilor, refuzând să depună mărturie împotriva lor – deşi era clar că viaţa le fusese serios ameninţată în timpul atacului. Mai mult: victimele se duc să-şi viziteze agresorii la închisoare, ca şi cum le-ar fi fost cei mai buni prieteni!

Intră în joc instinctul de supravieţuire

Această reacţie a ostaticilor este cea care a dat numele sindromului. Psihologii care au studiat fenomenul apreciază că legătura neobişnuită care se creează între victimă şi agresor are mai multe cauze. Este vorba, în primul rând, despre instinctul de supravieţuire al persoanei agresate. Aceasta devine, în scurt timp, recunoscătoare agresorului pentru că nu i-a luat viaţa, în ciuda ameninţărilor repetate. Victima ajunge să interpreteze micile acte de generozitate, ivite, altfel, în condiţii cât se poate de groaznice, drept gesturi de umanitate. Ajung să empatizeze cu agresorii, ba chiar să dezvolte sentimente negative vizavi de autorităţile care aduc nefericire „bieţilor“ călăi.  

De la ostatici, la victimele violenţei domestice

Treptat, termenul de sindrom Stockhom a început să desemneze şi alte situaţii de abuz, având drept consecinţe legătura puternică victimă-călău. În secolul XXI, psihologii au extins termenul asupra altor grupuri abuzate – inclusiv asupra victimelor violenţei domestice, membrilor sectelor conduse de profeţi tiranici, prizonierilor de război, femeilor forţate să se prostitueze, copiilor abuzaţi. Cu toate acestea, Asociaţia Americană de Psihiatrie nu include sindromul printre tulburările mentale.

Dependenţa de bunăvoinţa celuilalt

Sindromul poate fi extins la practicile care au implicat răpirea femeilor sau a copiilor din întreaga lume. Victimele care nu acceptau privarea de libertate, care încercau să fugă sau nu cooperau erau pedepsite drastic sau omorâte. În schimb, cele care se supuneau răpitorilor ajungeau să fie tratate cu ceva mai multă îngăduinţă. În grupurile abuzate, gesturi banale, precum oferirea de hrană sau apă,  sunt percepute de victimă ca dovezi de generozitate. Complet izolată de mediul exterior, singura relaţie pe care o are victima este cea cu agresorul, motiv pentru care devine dependentă de el.

Cum se manifestă în relaţia de cuplu

În cazul relaţiilor abuzive, victima, de obicei de sex feminin, ajunge să treacă cu vederea comportamentul partenerului şi pune în prim-plan puţinele momente fericite pe care le-a avut în cuplu. De aceea, nu îşi înfruntă agresorul, ci ajunge să trăiască cu impresia că este vinovată şi că îşi merită pedeapsa. Abuzul psihologic poate fi mai grav decât abuzul fizic, întrucât traumele sunt mai greu de detectat şi de vindecat.

Principalele simptome

Simptomele sindromului Stockholm apar în condiţii de stres emoţional foarte mare şi continuă să se amplifice pe măsură ce fenomenul devine o strategie de a supravieţui. Printre acestea se numără insomnia, dificultatea de concentrare, iritabilitatea, anxietatea, confuzia şi dezoltarea fobiilor. A fost întâlnit în cazul persoanelor abuzate emoţional, iar cea mai vulnerabilă categorie o reprezintă copiii.

Ştiai că...

...persoanele depresive, aflate într-o stare psihologică negativă, lipsite de încredere în sine şi puţin sociabile sunt mai predispuse la dezvoltarea sindromului Stockholm?
...există un sindrom care descrie situaţia inversă a sindromului Stockholm? Este vorba despre sindromul Lima, în care răpitorii se ataşează emoţional de cei răpiţi, fiind deosebit de atenţi la nevoile lor. A fost numit după luarea de ostatici în Lima, Peru, când membrii unei mişcări militare au ţinut sute de oameni prizonieri în sediul ambasadei Japoniei.