Siropul de tuse Eurespal nu se mai vinde. De ce

1 85019 original jpg jpeg

Medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov au primit notificări prin telefon de la farmacişti să nu mai prescrie siropul Eurespal, pentru că este blocat la vânzare. Potrivit medicilor de familie, Agenţia Medicamentului nu a făcut până în prezent o informare oficială către ei privind acest medicament.

De câteva zile, medicamentul Eurespal, atât sirop cât şi tablete, recomandat în tratamentul împotriva tusei, nu se mai prescrie de către medicii de familie din Bucureşti şi Ilfov, la recomadarea farmaciştilor. Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) nu a făcut în schimb nicio informare către medicii de familie cu privire la acest medicament, care ar avea o problemă, spun medicii de familie.

„Nu ne-a dat ANM niciun fel de informare. M-au sunat de la farmacie, să-mi spună să nu mai prescriu Eurespal sirop şi pastile, aşa circulă informaţia în România. Deci nu am avut nicio informare oficială de la ANM, nicio hârtie. Nici pe aplicaţiile cu lista medicamentelor care sunt instalate pe telefon. Nici DSP nu ne-a anunţat, nici Ministerul Sănătăţii. De la farmacii mi-au spus că Eurespal s-a blocat la depozite şi că nu mai poate fi distribuit. Am înţeles că toţi medicii de familie au primit de la farmacii recomandări, nu au avut hârtii oficiale”, a declarat dr. Sandra Alexiu, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti - Ilfov.

Siropul de tuse Eurespal nu se mai vinde

Potrivit sursei citate, nici motivul pentru care acest medicament a fost blocat la vânzare nu se ştie, pentru că autorităţile nu au comunicat nimic oficial către medici.

„Motivul nu-l ştim pentru care s-a oprit acest medicament, dacă are o problemă cu substanţa activă sau este o greşeală de etichetare. Se dă în tusea productivă şi este printre foarte puţinele siropuri de tuse care se prescrie gratuit la copii. Este foarte posibil să fie un exces de prescriere din acest motiv. Se dă şi la tuse spastică şi la tuse productivă, iar foarte multă lume este panicată că nu-l mai dăm, pentru că e gratis”, mai spune Sandra Alexiu.

Producătorul francez a descoperit că medicamentul conţine o substanţă care ar putea provoca probleme cardiace, relatează presa franceză. Până la momentul publicării acestei ştiri reprezentanţii ANM nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere în acest sens, informează mediafax.ro.



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg