Părul fragil NU este o consecinţă a alimentaţiei nesănătoase

Pe internet, circulă o mulţime de teorii conform cărora părul uscat şi vârfurile despicate sunt provocate de o alimentaţie nesănătoasă. Complet fals, susţin medicii.

Alături de umiditate,căldura solară afectează scalpul şi, în consecinţă, părul tău devine dintr-o dată fragil. Astfel, trebuie să ai în permanenţă grijă de podoaba capilară pentru că, indiferent de sezon, există riscul ca acesta să capete un aspect neplăcut.

Din fericire, există nenumărate soluţii, majoritatea bazate pe extracte din plante. Iată câteva dintre ele:

  • Masca de par hidratantă – a fost introdusă pe piaţă în scopul îngrijirii şi hidratării podoabei tale capilare, aşa că foloseşte-o cu încredere. Majoritatea marilor producători de cosmetice se ocupă şi de comercializarea măştilor de păr. Există zeci de variante, clasificate în funcţie de tipul de păr şi culoarea acestuia. După gradul de degradare al părului, ai posibilitatea să alegi măşti cu un anumit conţinut de plante şi uleiuri naturale.
  •  Spray-ul pentru păr cu ulei de susan  – cu cât îţi colorezi mai des părul, cu atât va deveni mai uşor de distrus de către razele soarelui. Totuşi, nu trebuie să te alarmezi, căci există o mulţime de produse special concepute pentru părul vopsit. Spray-urile pentru păr vopsit sunt un exemplu. Majoritatea au la bază uleiuri naturale, cum ar fi uleiul de susan, argan, ricin sau nuci de macadamia.
  •  Samponul cu extract de argan  – este recomandat atât de medici, cât şi de specialiştii în domeniul înfrumuseţării. Acesta curăţă în profunzime şi redă strălucirea firului de păr, de la rădăcină până la vârf. Şamponul cu extract de argan este comercializat, de obicei, în combinaţie cu ulei de jojoba, cel din urmă asigurând un plus de strălucire părului.

Îţi doreşti un păr mătăsos, sănătos şi cu reflexe luminoase? Atunci evită acele obiceiuri care, deşi aparent inofensive, îţi pot distruge podoaba capilară!