Soluţii împotriva petelor de machiaj de pe haine

1 79336 original jpg jpeg

Te grăbeai să pleci şi din greşeală ai dat fond de ten pe cămaşa albă sau pe rochia ta preferată? Stai liniştită! Petele pot fi curăţate. Iată care sunt modalităţile prin care cureţi hainele de petele lăsate de machiaj.

Alcool

Eşti surprinsă când auzi că alcoolul poate fi folosit pentru curăţarea petei de pe gulerul hainei? Alcoolul izopropilic poate îndepărta cu uşurinţă petele de machiaj. Dar înainte de a folosi alcool pe îmbrăcăminte, testează pe o monstră pentru a vedea dacă există vreun efect secundar şi aşteaptă să se usuce. Unele ţesături sunt foarte delicate, cum sunt mătasea, lâna, raiatul. S-ar putea să observi o mică decolorare când îl aplici direct, dar cel mai bine este să foloseşti o periuţă de dinţi, curăţând până pata dispare. Nu uita de săpun şi detergent.

Cremă de ras

Crema de ras poate fi folosită şi în alte scopuri. Îndepărtarea petelor de machiaj şi de grăsime de pe haine, de exemplu. Aplică puţină cremă de ras pe pată şi las-o să acţioneze câteva minute. Şterge cu un şerveţel spuma.

Fixativ

Aplică fixativ direct pe pată - mai ales dacă este una de fond de ten sau de pudră - şi lasă-l să acţioneze 3-5 minute, apoi şterge cu o cârpă curată. Trebuie să repeţi procedura de mai multe ori, pentru ca pata să dispară.

Miez de pâine (albă)

Aşa cum miezul de pâine şterge creionul de pe hârtie, el funcţionează la fel de bine şi asupra petelor de pe haine. Începe să ştergi pata proaspătă cu miez de pâine. Vei observa cum este absorbit uleiul de miez, iar după spălare pata va dispărea de tot.

Făină de porumb

La fel ca miexul de pâine, făina de porumb absoarbe grăsimea şi excesul de produs cosmetic de pe rochia sau bluza preferată. Ea poate fi folosită pe mătase, piele sau orice tesătură delicată.

Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este cunoscut pentru faptul că are capacitatea de a îndepărta chiar şi cele mai dure pete de pe haine. Pune într-un bol două linguri de bicarbonat de sodiu şi 100 ml de apă, apoi amestecă. Aplică pasta obţinută direct pe pastă, las-o să acţioneze câteva minute până când pânza o absoarbe. Pe măsură ce pasta se usucă, dispare şi pata de pe haină.

Credit foto: www.cosmo.ph