Spion şi-n realitate? Modul surprinzător prin care Jennifer Garner a sărit în ajutorul CIA

2 jen iar jpg jpeg

Nu exista serial mai îndrăgit, la începutul anilor 2000, decât „Alias”, cu Jennifer Garner. Actriţa a jucat rolul unui agent dublu pentru CIA, Sidney Bristow, pe care publicul l-a îndrăgit încă de la primele episoade în care-i dădea replica lui Bradley Cooper. Serialul care a început să fie difuzat în 2001 a transformat-o pe cea care avea să devină soţia lui Ben Aflleck într-o vedetă peste noapte, datorită rolului de femeie puternică interpretat.

Şi tocmai acel rol care i-a propulsat lui Jen cariera la Hollywood avea s-o recomande pe Garner drept colaboratorul ideal pentru CIA şi-n viaţa reală, nu numai pe micul ecran. Pentru că starul hollywoodian a fost contactat, la un moment dat, de Serviciul de Inteligenţă american, iar vedeta n-a putut refuza propunerea lor interesantă. Despre ce a fost vorba mai exact?

În 2003, atât Jennifer Garner, cât şi show-ul TV în care apărea ea erau la mare căutare. Succesul serialului era atât de mare, încât producătorii lui au decis să profite comercial cât mai mult de el, scoţând pe piaţă până şi un joc video cu agentul dublu Sidney Bristow. Însă nu numai publicul şi presa erau interesaţi de personajul principal al serialului, ci şi CIA.

Garner a recunoscut, în timpul unui interviu oferit celor de la The Hollywood Reporter, în octombrie 2003, că CIA a contactat-o şi-n viaţa de zi cu zi, nu numai în serial şi i-a făcut o propunere de nerefuzat – să apară într-un filmuleţ de recrutare, care să fie ulterior urmărit de studenţii absolvenţi.

4 promo cpf 12 jpg jpeg

Chase Brandon, cel care făcea legătura dintre CIA şi Hollywood la acea vreme, a confirmat spusele actriţei şi a adăugat: „Ne dorim foarte mult să continuăm dialogul cu domnişoara Garner şi poate că şi cu alţi actori din serial, care să lucreze cu noi la acest video despre recrutări.”

„Suntem de părere că domnişoara Garner, atât ca personajul pe care l-a interpretat, de agent Sydney Bristow, cât şi ca actriţă întruchipează inteligenţa, entuziasmul şi dedicarea pe care noi le căutăm”, a continuat acesta. Se pare că oferta era văzută cu ochi buni de ambele părţi, având în vedere că actriţa putea beneficia de acces nesperat în cadrul CIA, odată cu această colaborare.

„Aşadar domnişoara Garner este invitată la agenţie, unde îi garantăm o întâlnire cu numeroşi fani de-ai ei”, a dezvăluit, la acea vreme, Brandon. Se pare că Jennifer a acceptat invitaţia Serviciului de Inteligenţă american, însă nu ştim ce s-a întâmplat în spatele uşilor închise din CIA. O fi top secret...

Foto - Shutterstock



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg