Statuia copilului aplecat de pe Biserica Neagră din Braşov – cine şi de ce a construit-o

1 shutterstock 263971853 jpg jpeg

Unul dintre locurile importante de vizitat din Braşov, Biserica Neagră are o istorie străveche, de sute de ani. Un aspect interesant este şi cel care are legătură cu o statuie care înfăţişează un copil aplecat amplasată pe acest locaş.

Biserica Neagră a fost construită pe locul unei mănăstiri romanice. Ridicarea ei a început în 1383, când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică. În 1477, anul finalizării ei, a primit hramul Sfintei Maria.

În îndelungata ei existenţă, Biserica Neagră a fost afectată de cutremure şi incendii. De pildă, incendiul din 21 aprilie 1689 aproape că a distrus-o în întregime. Lucrările de renovare au durat mai bine de 30 de ani şi au conferit interiorului un aspect baroc. Pentru închiderea bolţilor mari, au fost chemaţi meşteri din străinătate.

Povestea statuii copilului aplecat

Un aspect interesant şi poate mai puţin ştiut este cel legat de o statuie de pe Biserica Neagră, care reprezintă un copil aplecat. Nu se ştie cu exactitate ce reprezintă şi cine a construit-o. Potrivit unei legende, această statuie ar înfăţişa un ucenic care a fost omorât din invidie. Se spune că ucenicul era foarte priceput, iar meşterul şef şi-a făcut griji să îl va întrece şi îi va lua locul. Din acest motiv, l-a împins pe ucenic de pe biserică, iar acesta a murit. Apoi, meşterul a aflat că băiatul îl admira mult. Plin de remuşcări, el a ridicat această statuie. Totodată, potrivt legendei, meşterul şi-a recunoscut fapta şi a fost condamnat la moarte.

Potrivit unei alte legende, la originea statuii ar fi un accident: fiul unuia dintre meşteri a căzut în timpul construcţiei bisericii chiar sub ochii tatălui său. Îndurerat, bărbatul a construit o statuie care îl înfăţişează pe fiul său aşa cum l-a văzut ultima dată.

Foto: Shutterstock, adevarul.ro



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg