Ştefan Bănică şi-a bătut colegul de filmări. Îl corecta pe Vizante cu violenţă fizică

Ştefan Bănică şi a bătut colegul de filmări  Îl corecta pe Vizante cu violenţă fizică jpeg

Fiul regretatului Ştefan Bănică va apărea într-un nou serial, produs de Antena 1. Serialul se numeşte Liber ca pasărea cerului şi va avea debutul pe 21 aprilie. Înainte de premiera primului episod, vedetele au făcut mărturisiri. Ştefan Bănică şi-a bătut colegul de filmări. Îl corecta pe Vizante cu violenţă fizică.

Rolurile principale din serialul Liber ca pasărea cerului, de la Antena 1, aparţin unor doi mari actori ai României. Este vorba de Ştefan Bănică Jr. şi Marius Florea Vizante care sunt Orlando şi Ducu. Fostul jurat X Factor a mărturisit că, în timpul filmărilor, îl mai corecta fizic pe colegul lui, cand greşea.

Ştefan Bănică şi-a bătut colegul de filmări

  • „Nu ne-am prevelat de mijloace contondente, cum spunea tata, Dumnezeu să-l ierte, dar câte o carte în cap, câte o palmă peste ceafă, mai câte un şut în fund, pe genul Chaplin şi-a mai luat. Este important de ştiut că inocenţa a doi oameni trecuţi de 40 de ani, inocenţă în sensul bun al cuvântului, cu care încearcă să rezolve probleme actuale  pe care le avem cu toţii este cheia acestului serial. Şi este o dorinţă a noastră ca actori ca oamenii să se regăsească în situaţiile pe care personajele noastre le trăiesc.', povesteşte Ştefan Bănică.

Ştefan Bănică l-a creat pe Orlando din Liber ca pasărea cerului

Artistul a mărturisit că a ajutat la conturarea personajului. A făcut-o prin fizic, dar şi glumiţe sau ticuri care Ştefan i le-a atribuit personajului din rolul principal. Fiul lui Ştefan Bănică Jr. este actor la 16 ani. Uite cum arată acum Radu

  • ”Găsind această cămaşă înflorată, uitată în garderoba mea, am construit outfit-ul personajului: lejer, colorat, cu un mic cercel în ureche şi o mustaţă cu cioc, cu ochelarii transparenţi de soare, pe care şi-i asortează la cămăşi. Ăsta-i Orlando. Şi atunci am folosit cămaşa pe care o aveam, iar cei de la costume au luat-o ca model', mai spune acesta”, susţine Ştefan Bănică Jr.

Tabietul lui Ştefan Bănică la filmări

  • ”Nu pot să spun că e un tabiet, dar în timpul filmărilor m-am obişnuit ca înainte de începerea lor să stau cu colegii mei la o cafea la mine în rulotă sau la machiaj şi să repetăm scenele pe care le aveam de filmat în ziua respectivă”, a mai povestit vedeta.

Despre Liber ca pasărea cerului

Atât pentru Orlando (Ştefan Bănică), un pierde-vară pentru care viaţa este o nesfârşită aventură, cât şi pentru Ducu (Marius Florea Vizante), un meteorolog timid şi uşor aiurit care îşi pierde serviciul, casa, maşina şi e pe cale să divorţeze, libertatea pare să aibă sensuri diferite. Premiera va avea loc pe 21 aprilie, la ora 20.00, informează Antena 1 într-un comunicat.

Citeşte şi: Ştefan Bănică Jr., videoclip alături de fiul său. "E emoţionant pentru noi"



Recente

Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg