Când eşti stresată

Şeful te anunţă cu zâmbetul pe buze că proiectul pe care trebuia să-l predai abia peste două zile trebuie să fie pe biroul lui în câteva ore. Intri în panică,mai ales că era singura seară în care-i promiseseşi copilului că-l iei de la grădiniţă. Cum te descurci cu asmenea urgenţe într-un timp atât de scurt?

De evitat:Nu intra în panică gândindu-te că nu vei reuşi să duci la capăt niciuna din îndatoriri. Stăpâneşte-ţi nervii şi gândeşte-te doar la faptul că,în situaţia dată,stresul te poate ajuta,căci poate fi un bun stimulant.

De făcut:Întreabă-ţi şeful dacă vrea proiectul la fel de amănunţit căci timpul pe care-l ai la dispoziţie este mai scurt. Dcaă tu crezi că nu te poţi descurca,explică-i. Încearcă să fii relaxată când vorbeşti cu el,inspiră şi expiră lung,ca să mai elimini din stres.

Când eşti tristă

Chiar înainte de sfârşitul anului,şeful te anunţă că nu ai reuşit să fii performantă şi nu ţi-ai atins obiectivele. A şi găsit explicaţia,nu ai dat destul de multă importnaţă muncii tale. Tu ştii foarte bine cât te-ai străduit şi cât ai muncit şi consideri total injustă remarca şefului tău. De aceea,te întristezi instantaneu.

De evitat:Să începi să plângi în faţa şefului tău. Acest lucru nu numai că nu va rezolva problema,dar te va face să pari slabă. Mai ales că acesta este un comportament de copil,nu de adult.

De făcut:Trebuie să accepţi situaţia şi să fii puternică,cel puţin în faţa şefului tău. Întreabă-l unde ai greşit,ca să corectezi situaţia. Iar dacă nu îţi poţi stăpâni lacrimile,ieşi afară din birou. Abia după ce te linişteşti,mergi din nou să discuţi cu şeful tău.

Când ţi-e frică

Ai de prezentat un proiect în faţa unor clienţi foarte importanţi. Dar chiar înainte de prezentare,eşti cuprinsă de panică. Dacă vei spune ceva greşit? Astfel de întrebări pun stăpânire pe gândurile tale şi eşti cuprinsă de panică.

De evitat:Să fii prudentă,căci acest lucru „te poate trage înapoi”. Nu trebuie să te gândeşti la tot ceea ce ar putea să meargă rău,să anlizezi toate situaţiile negative.

De făcut:Să previi. Frica este utilă uneori,dar optimismul şi gândurile pozitive sunt mult mai indicate în asemena situaţii. Nu te gândi decât că această prezentare va fi una extrem de reuşită.

Când te enervezi

De două luni lucrai la un proiect important pentru cariera ta,cât şi pentru compnaie. În ziua prezentării însă,şeful te anunţă că Monica,colega ta,va prezenta proiectul. Normal că te gândeşti că ea va primi toţi laurii muncii tale.

De evitat:În niciun caz,nu deveni isterică. Nu începe să ţipi la şeful tău,să trânteşti şi să ameninţi,căci nu vei face decât să tensionezi atmosfera.

De făcut:Încearcă să-ţi stăpâneşti nervii şi,în loc să ridici tonul,să-i explici că te-a pus într-o situaţie foarte dificilă,că o asemenea decizie te face să-ţi pierzi încrederea şi că simţi că nu vei mai putea progresa.

Şi când eşti prea fericită...

Ura!! Şeful este foarte mulţumit de munca ta din ultima perioadă,aşa că a decis că meriţi o promovare. Radiezi de fericire şi îţi vine să urli de bucurie,să-ţi suni toţi prietenii,chiar să-ţi inviţi şeful sau şefa la dans.

De evitat:În nici un caz nu începe să ţopăi de fericire,căci nu vei fi bine privită. Nici de superiorul tău,dar nici de colegi. Ai putea câştiga antipatia acestora.

De făcut:Începe prin a-i mulţumi şefului că ţi-a acordat încredere. O strângere caldă de mână şi un zâmbet sunt de ajuns. Dacă îţi vine să urli,dă-i un telefon celei mai bune prietene. Ea sigur îţi va înţelege bucuria.