Liftingul facial lichid, metoda prin care poţi scăpa uşor de riduri

1 72197 original jpg jpeg

Oricât de mult ne-am dori să sfidăm timpul, vârsta îşi pune amprenta pe chipul nostru. Pielea devine mai puţin elastică, iar gravitaţia face ca aceasta să se lase. Aşa apar ridurile.

Chirurgul estetician Dana Miricioiu ne explică o metodă prin care putem scăpa uşor de riduri. Unii oameni au riduri adânci la colţurile gurii,alţii o linie bine conturată pe frunte,iar unii au riduri accentuate în apropierea ochilor.

Toate acestea sunt o consecinţă a înaintării în vârstă,pentru că,odată cu trecerea timpului,volumul feţei scade prin resorbţie osoasă,pierderea masei musculare şi a grăsimii la nivelul obrajilor. Aşa apar ridurile de expresie. Reconturare prin metode noninvazive "În ultimii ani a crescut numărul procedurilor noninvazive de reconturare a feţei.

Injectările cu substanţe care redau volumul pierdut şi cele care îmbunătăţesc pielea ridată ocupă primul loc în cadrul tratamentelor estetice noninvazive. Pe lângă efectul de înlocuire a volumului pierdut, substanţele folosite pentru astfel de proceduri au un rol important de regenerare a pielii prin formare de colagen nou.

Citeşte continuarea AICI.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg