La întrebarea „cine găteşte cel mai bine din familie?” răspunsurile, în mod previzibil, au indicat persoanele cele mai apropiate de respondenţi: 45% dintre aceştia au spus că mama, iar 43% s-au referit la partenerul de viaţă – categorie care include şi bărbaţii!

Pentru majoritatea românilor, gătitul pentru ocazii alături de familie nu este privit ca o corvoadă, dimpotrivă. Aproape două treimi dintre respondenţi (63%) declară că le face cea mai mare plăcere să gătească pentru familie, fapt care confirmă că luatul mesei împreună rămâne una dintre ocaziile importante din viaţa familiilor din România.

Pizza concurează cu sarmalele

Însă ceea ce priveşte preferinţele culinare şi sursele de informare, se înregistrează câteva surprize: deşi circa patru din zece respondenţi au declarat că reţeta lor cea mai apreciată o au de la mama, cei care au găsit-o pe internet reprezintă o proporţie apropiată – 30%. O combinaţie de factori – disponibilitatea ingredientelor, accesul facil la informaţii culinare pe internet, cunoaşterea unei limbi străine şi, probabil, călătoriile în afara graniţelor – au transformat deja tabloul preferinţelor gastronomice ale românilor. De altfel, internetul este principala sursă de informare despre reţete (46%), urmat de membrii familiei (27%), bloguri şi reţete video (13%).

Aceeaşi tendinţă de internaţionalizare a gusturilor culinare se înregistrează în cazul felurilor de mâncare preferate: o majoritate clară a respondenţilor gătesc cel mai des preparate tradiţional româneşti (74%), însă cei care preferă bucătăria italiană reprezintă aproape 9% din total, în vreme ce nicio altă cultură gastronomică străină, europeană sau de pe alt continent, nu este reprezentată cu mai mult de 2%. Cel mai probabil, acest fenomen se explică prin apropierea culturală dintre România şi Italia, turismul şi contactele dintre românii de aici şi cei din diaspora care trăiesc în Peninsulă.

Prânzul este masa la care peste jumătate dintre respondenţi (54,51%) consumă cel mai des legume, iar 26,64% mănâncă mai multe legume la cină decât la alte mese.