Potrivit sondajului, 15% din respondenţi români afirmă că au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar peste 60% cunosc cel puţin o persoană care a fost infectată. Există şi un segment de populaţie, de cel puţin 800.000-900.000 de persoane, care afirmă deschis că nu există noul coronavirus, indică sondajul.

Potrivit datelor cercetării realizate de ICCV şi Elicom privind felul în care populaţia României vede pandemia COVID-19 (percepţii, evaluări, atitudini), consecinţele acesteia asupra vieţii oamenilor şi funcţionării societăţii, precum şi vaccinarea, ca soluţie 63% din subiecţi au declarat că au avut contact indirect cu noul coronavirus.

Mai mult de trei din cinci români cunosc cel puţin o persoană din jurul lor - dintre rude, prieteni, colegi de muncă, vecini sau cunoştinţe - care a fost infectată cu SARS-CoV-2. Dintre aceştia, 72 % sunt din mediul urban şi din categoria de vârstă 35-49 de ani.

Estimările sunt negative  în toate categoriile socio-demografice în ceea ce priveşte durata: 47 % din români cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puţin 2-3 ani, un sfert că se va încheia anul viitor şi aproape 30 % din cetăţeni sunt încrezători că se va încheia în 2021.

Peste jumătate dintre respondenţi (57 %) consideră că virusul se transmite destul de uşor de la om la om. O minoritate de circa 16% susţine că se transmite destul de greu de la om la om.

Evaluările populaţiei în privinţa gravităţii infecţiei cauzate de SARS-CoV-2 au avut la bază comparaţia cu gripa. Cei mai mulţi dintre români (42 %) cred că infecţia provocată de noul coronavirus este mai gravă decât gripa.

În cadrul sondajului au fost intervievate 1.023 de persoane, iard datele au fost culese în perioada 18-25 şi 28-31 mai, prin telefon.

FOTO Shutterstock