Surprize cu pisici

1 73032 original jpg jpeg

Pictorul italian Leonardo da Vinci credea că fiecare felină este o operă de artă. O impresie bună despre pisici are şi producătorul american de televiziune Jeff Valdez, care este convins că sunt mai deştepte decât câinii, pentru că nu vei putea niciodată să pui opt pisici să tragă o sanie prin zăpadă.

Ştiai că felinele au simţuri care le permit să prevadă diverse fenomene naturale? În popor,se crede că o mâţă care toarce,se alintă sau stă cu ochii întredeschişi anunţă timp frumos. Dacă pisica este nervoasă,urmează să bată vântul. Dacă se spală pe urechi,înseamnă că se apropie ploaia sau furtuna. Dacă pisica stă lângă sobă,va fi vreme rea,iar dacă stă cu spatele spre sobă va ninge.

În trecut,la ambasada Olandei din Moscova,în Rusia,personalul a observat că cele două pisici siameze din dotare mieunau agitate şi zgâriau de zor pereţii clădirii. Oamenii au început să investigheze,dar credeau că vor găsi ascunzători de şoareci. Nu mică le-a fost mirarea când au descoperit microfoane ascunse de spionii ruşi.

Pisicile au auzul mai dezvoltat decât câinii şi pot detecta sunete cu frecvenţă foarte înaltă- cu două octave mai sus decât pot distinge oamenii. Mai mult,pisicile pot emite 100 de sunete diferite,în timp ce câinii pot atinge doar 10 tonalităţi.

Prima pisică ajunsă în spaţiu,în anul 1963,s-a numit Felicette – misiunea spaţială aparţinând francezilor. Pisicii i-au fost implantaţi electrozi în creier,care au transmis semnale neurologice către cercetătorii de pe Pământ. Felina a supravieţuit călătoriei.

În Europa şi America de Nord se crede că pisica neagră atrage ghinionul,însă în Marea Britanie şi Australia este aducătoare de noroc.

Primele benzi desenate cu pisici îl au pe Felix drept protagonist („Felix the Cat“ –„Felix,pisica“ – 1919). Două decenii mai târziu,în 1940 a fost prezentat publicului şi Tom,adversarul şoricelului Jerry. 



Recente

Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg