Susţine lupta împotriva cancerului la sân la Bucharest Marathon

1 avon 1 jpg jpeg

Toţi pasionaţii, dar şi amatorii de mişcare în aer liber, sunt aşteptaţi la Cursa Populară din cadrul Bucharest Marathon pentru a susţine lupta împotriva cancerului la sân. Cursa de 2,5 km se va desfăşura sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 9.00, şi va avea startul în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Aceasta este prima dintr-o serie de acţiuni desfăşurate de AVON în cadrul Campaniei pentru Sănătatea Sânilor, pe parcursul lui octombrie,lună dedicată prevenirii cancerului la sân.

Cursa din cadrul Bucharest Marathon are rolul de a  trage un semnal de alarmă asupra bolii şi a importanţei detectării acesteia în stadiu incipient.  Alergătorii care îşi doresc să susţină cauza se pot înscrie la cursă până pe 6 octombrie accesând  https://bucharest-marathon.com/program-sportexpo/.  Bucharest Marathon este un eveniment marca Bucharest Running Club, organizatorul celor mai mari competiţii de alergare stradală din România.

În cadrul maratonului va exista şi un stand  AVON, de unde participanţii vor putea achiziţiona produse cu Fundiţa Roz. Tot profitul obţinut din vânzarea acestora va fi investit în proiectele Campaniei pentru Sănătatea Sânilor, pe care AVON o derulează din în România. Unul dintre aceste proiecte este Cancel Cancer, campanie naţională de consultaţii gratuite pentru depistarea cancerului la sân, ajunsă anul acesta la cea de-a treia ediţie . Un cabinet medical mobil dotat cu ecograf de ultimă-oră, construit de AVON, a ajuns anul acesta în 20 de oraşe din România şi a oferit consultaţii senologice gratuite unui număr de peste 3000 de  femei.

Timp de peste două decenii, AVON a investit constant în campaniile sociale pe care le susţine, Campania Respectului şi Campania pentru Sănătatea Sânilor, ce combat violenţa domestică şi cancerul la sân, donând peste 3 milioane de euro pentru a sprijini proiecte dedicate acestor cauze sociale.

În fiecare minut, în lume, o femeie moare din cauza cancerului de sân. În România, 25 de femei află  zilnic că suferă de această formă de cancer. România este ţara cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, pentru că femeile nu merg la controalele periodice şi ajung la medic în stadii deja târzii ale bolii.



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg