Era perioada Marii Crize dintre cele două războaie mondiale, când Sylvia reuşea să câştige câte 1.500 de dolari/săptămână jucând în filme cu gangsteri. „Ba eram soţia unuia, ba sora altuia, dar nu ştiu cum se făcea că mereu mi se dădea să calc câte o cămaşă“, povestea ea glumind într-un interviu. „Mă cam săturasem să joc aceleaşi personaje, mai ales că aveam şi veşnicul costum «de mers la închisoare», rochia aceea cu guler în care nu-ţi arăţi nici sânii, nici coapsele, nu arăţi sexy. Deşi regizorul remarcase că eram! Mereu mi se spusese că eram o «puştoaică urâtă», cu ochii prea depărtaţi unul de altul, cu gura prea mare, fără bărbie… În fine, «o actriţă atât de bună, dar Doamne, atât de urâtă!». Însă una pe care regizorul Rouben Mamoulian a transformat-o într-un star în „City Streets“ (1931), unde îi dădeam replica lui Gary Cooper“.

Anul următor, ajungea pe ecrane în rolul lui Cio-Cio San, în ecranizarea operei „Madame Butterfly“, care a avut un asemenea succes, încât japonezii au lansat ulterior… o gamă de prezervative numită Sylvia Sidneys. Iar aceasta nu era decât prima reclamă în care avea să apară figura româncei noastre. În 1934, după ce make-up artistul companiei Paramount decreta că Sylvia Sidney are „chipul perfecţiunii“, cu acel oval de-o simetrie ideală (mărimea nasului în raport cu mărimea feţei (exact o treime), distanţa dintre ochi, dar şi grosimea egală a buzelor), aceasta devenea imaginea firmei Max Factor. Iar în 1936, anul în care a dat glas eroinei lui Hitchcock în „Sabotage“, marca o altă premieră, ca prima actriţă într-un pictorial color. Însă, despre întâlnirea ei cu genialul „maestru al suspansului“ avea să spună că „L-am respectat. Ştia ce voia şi când voia, nu te puteai pune cu el, trebuia să fie ca el. Ce m-a învăţat Hitch? Să fiu o marionetă şi să nu încerc să fiu creativă“.

Una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood