1. Poate nu ştiai, dar culorile ne pot transmite mesaje, în timp ce lumina ne ajută să percepem culorile pentru că, în realitate, ele nu există. Te-am făcut deja curios, nu-i aşa?

2. În anul 2015, o firmă internaţională de cercetare de piaţă şi analiză de date a realizat un sondaj în zece ţări, de pe patru continente, pentru a afla care este mai populară culoare din lume. S-a descoperit că albastrul este culoarea aleasă atât de bărbaţi, cât şi de femei, inclusiv în China – ţara în care roşul sau galbenul sunt nuanţele preferate, pentru că se spune despre ele că aduc noroc.

3. S-a dovedit că femeile pot vedea mai multe nuanţe ale culorilor roşu şi portocaliu comparativ cu bărbaţii. Femeile au două gene, care le permit să perceapă culoarea roşie, iar bărbaţii au doar una. De aceea, femeile sunt capabile să vadă atât de multe nuanţe diferite de roşu şi portocaliu, iar bărbaţii pot vedea doar câteva.

4. În timp ce efectul calmant al rozului a fost demonstrat ştiinţific, cercetătorii au descoperit că acest efect apare numai în timpul expunerii iniţiale la culoare. Atunci când culoarea roz se foloseşte în închisori, deţinuţii adesea devin şi mai agitaţi odată ce se obişnuiesc cu ea.

5. Cercetările au descoperit că sugarii în vârstă de două săptămâni sunt capabili să distingă culoarea roşie. Numărul de culori percepute continuă să crească până la vârsta de aproximativ cinci luni.

6. Unele studii din domeniul auto sugerează că maşinile vopsite în alb sunt asociate cu cel mai mic risc de a fi implicate într-un accident rutier cu urmări fatale. La polul opus, se situează maşinile negre.

7. În fizică lumina se traduce, de fapt, în radiaţii electromagnetice. Lumina despre care vorbim în mod normal, în viaţa de zi cu zi, se referă la spectrul vizibil.

8. Animalele pot vedea părţi ale spectrului luminii pe care oamenii nu le pot vedea. De exemplu, un număr mare de insecte poate observa lumina ultravioletă (UV).

9. Lumina este foarte rapidă! Viteza luminii într-un vid (o zonă goală de materie) este de aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă.

10. Razele de soare pot atinge o adâncime de aproximativ 80 de metri în ocean.

@ahutterstock