Te dor oasele când se schimbă vremea? Iată cum pot fi depăşite durerile articulare

1 dureri articulare jpg jpeg

Îţi simţi picioarele înţepenite când te ridici de pe scaun? Te dor genunchii când stai prea mult în picioare? Foarte multe persoane de diferite vârste au probleme cu articulaţiile, iar durerile se accentuează mai ales toamna sau primăvara.

Articulaţiile dureroase sau artralgiile, aşa cum sunt denumite medical, pot fi chinuitoare şi îţi pot limita semnificativ activităţile din timpul zilei. Dacă te regăseşti în aceste rânduri, vrei probabil să afli ce remedii naturale există pentru a-ţi recăpăta sau menţine sănătatea articulară. 

Cauzele durerilor articulare

Durerea articulară este un simptom care indică fie existenţa unei afecţiuni cronice (artrită, artroză, tendinită, bursită), fie o altă cauză acută. Articulaţiile dureroase pot avea diverse surse: leziunile tendoanelor sau ale ligamentelor, deteriorarea cartilajului, anumite infecţii sau afecţiuni inflamatorii. Alteori, cauza este dată de suprasolicitare fizică (dacă realizezi activităţi intense sau repetate ce pun presiune pe articulaţia respectivă) sau de producerea unui traumatism. 

În acest caz, lucrurile sunt mai clare, pentru că putem identifica exact cauza dureriişi interveni în consecinţă. Nu în ultimul rând, durerile articulare pot fi urmarea unor obiceiuri banale: 

- purtarea de pantofi nepotriviţi, cu talpă subţire, care nu oferă susţinere pentru articulaţia gleznei şi a genunchiului

- purtarea unei genţi foarte grele pe umăr

- dormitul într-o poziţie vicioasă, pe burtă sau cu mâinile sub cap;

- salteaua prea veche sau deformată, care nu oferă un suport uniform corpului tău

- un scaun de birou incomod, care nu îţi permite o poziţie sănătoasă a spatelui

Articulaţiile sunt fragile şi sunt supuse unui proces natural de degradare. Pe măsură ce îmbătrânim, ele se uzează, asemenea unui mecanism suprasolicitat.Astfel, îşi fac apariţia manifestări binecunoscute: disconfort, sensibilitate la atingere,slăbirea articulaţiei, inflamarea locală. Apariţia primelor neplăceri este momentul potrivit pentru a interveni, pentru a nu permite articulaţiilor să se deterioreze în mod ireversibil. Din fericire, medicina naturistă ne poate oferi remedii pentru ameliorarea durerilor articulare. Iată care sunt cele mai cunoscute plante recomandate pentru a menţine sănătatea articulară. 

Curcuminul

Cunoscut şi sub numele de şofran indian, curcuminul este o plantă înrudită cu ghimbirul, cultivată în special în Asia. Acesta este folosit de mii de ani nu numai pentru aroma sa unică, dar şi pentru virtuţile sale terapeutice excepţionale. Rădăcina de curcumin este considerată un antioxidant minune şi un agent antiinflamator pentru o serie vastă de afecţiuni. Una dintre întrebuinţările tradiţionale ale extractului de turmeric este în tratarea artritei şi a osteoporozei, două dintre cele mai frecvente boli ale sistemului osos. Studiile ştiinţifice desfăşurate de-a lungul timpului i-au confirmat efectele benefice asupra sănătăţii articulare:

- reduce durerea articulaţiilor şi contribuie la o mai bună mobilitate

- reduce inflamaţia şi rigiditatea articulară

- încetineşte procesul de îmbătrânire a articulaţiilor

Unele studii au arătat că extractul de curcumin este la fel de eficient ca ibuprofenul sau diclofenacul- cele mai cunoscute medicamente antiinflamatoare- în reducerea durerilor de genunchi cauzate de osteoartrită sau artrită reumatoidă. Pentru a beneficia de aceste efecte, este recomandat să iei zilnic 1000-1200 mg de extract de curcumin pe zi, fie sub formă de comprimate, fie sub formă de concentrat ce se diluează în apă sau în alte băuturi. 

Gheara diavolului

Gheara diavolului, originară din Afica de Sud, este remarcabilă în tratarea mai multor afecţiuni. Locuitorii deşertului Kalahari din Africa de Sud au fost primii care i-au descoperit puterea vindecătoare. Proprietăţile curative se datorează conţinutului de glicozide şi harpagozide, lucru demonstrat de cercetători mai târziu. Gheara diavolului are proprietăţi antiinflamatoare şi analgezice. Calmează tensiunile musculare, reduce durerea articulaţiilor şi creşte mobilitatea acestora. Este foarte potrivită dacă suferi de osteoartrită sau reumatism degenerativ. Balsamul/crema pentru uz extern reduce senzaţia de înţepenire a articulaţiilor, reduce durerile la nivelul coloanei vertebrale, contribuie la flexibilitatea tendoanelor. 

Boswellia

Este o plantă cu rol adjuvant în afecţiunile articulare. Numită şi ”tămâia indiană”, planta este cultivată în Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi India. Ca şi Gheara diavolului, aceasta conţine substanţe cu rol antiinflamator şi analgezic puternic. Boswellia este recomandată în menţinerea sănătăţii muşchilor şi articulaţiilor, fiind eficace în  special în cazul durerii localizate la nivelul genunchilor, şoldurilor, membrelor superioare şi al coloanei vertebrale. Acţiunea răşinii sale este dată de acizii alfa şi beta-boswellici, cei doi agenţi bioactivi pe care îi conţine, care au rolul de a inhiba o categorie de enzime ce favorizează inflamaţia. Poţo folosi capsulece au în compoziţie extract de Boswellia dacă te supără articulaţiile dureroase.te simţi amorţit dimineaţa, suferi de poliartrită reumatoidă, artroză, spondiloză sau leziuni ale nervilor.  

Sursă foto: Shutterstock



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg