Te ruşinezi uşor? Eşti un om de încredere!

1 70630 original jpg jpeg

Dacă te împiedici în public sau confunzi o femeie plinuţă cu una însărcinată şi situaţiile acestea te fac să roşeşti imediat, află că există o parte bună a lucrurilor! Un nou studiu sugerează să oamenii care se ruşinează cu uşurinţă sunt mai generoşi.

O cercetare recentă a oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din California,Statele Unite ale Americii,a demonstrat că este o calitate să te simţi jenat de o gafă pe care ai făcut-o.

Jena este o semnătură emoţională a unei persoane în care poţi avea încredere şi cu care este posibil să cooperezi foarte bine,ba chiar cu care sunt şanse să ai o relaţie mai bună.”,declară pentru site-ul Sciencedaily.compsihologul Robb Willer,coautor al cercetării.

La unul dintre experimentele psihologilor au participat 60 de studenţi,care au fost filmaţi în timp ce întâmpinau situaţii jenante de tipul celor în care se fac presupuneri greşite legate de oameni,în funcţie de aparenţe.

După aceea,tinerii au luat parte la un joc care le măsura altuismul. Fiecăruia i s-a dat 10 bilete la o tombolă. Apoi,i s-a cerut să păstreze o parte din bilete şi să cedeze restul unui partener de joc. Rezultatele au arătat că studenţii care s-au ruşinat mai mult de gafele făcute în prima parte a experimentului s-au dovedit a fi mai generoşi în cea de-a doua parte.  

Concluziile psihologilor arată că persoanele care se ruşinează destul de uşor sunt şi parteneri mai buni,pentru că nu sunt tentaţi să înşele,dar sunt şi angajaţi apreciaţi,întrucât lucrează foarte bine în echipă.



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg