Doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, ne spune tot ceea ce ar trebui să ştie o femeie care se pregăteşte să devină mamă. 

Testul care măsoară viaţa fertilă a unei femei

Viaţa fertilă a unei femei poate fi măsurată cu ajutorul unui test simplu, AMH sau hormonul anti-Mullerian, şi îţi arată care este rezerva de foliculi ovarieni pe care o are o femeie într-un anumit punct al vieţii. Este un test care îţi poate spune cât timp o femeie mai poate rămâne însărcinată, dar şi dacă se apropie menopauza, a subliniat dr. Vythoulkas.

Ce presupune?

AMH este un hormon produs de celulele stratului granulos ale foliculilor de creştere din ovarele fiecărei femei şi este un marker foarte important ce poate stabili rezerva ovariană de care aceasta dispune într-o anumită etapă a vieţii. Este hormonul care ţine în echilibru procesul de producere a ovulelelor, astfel încât acestea să fie eliberate la fiecare 28 de zile. Valoarea acestui hormon scade odată cu înaintarea în vârstă, iar acest aspect este unul pe care orice femeie care îşi doreşte să devină mamă ar trebui să-l ştie, a subliniat dr. Vuthoulkas. Încă de la naşterea sa, fiecare femeie are un număr impresionant de foliculi, undeva la 2.000.000, doar că pe parcursul vieţii, numărul acestora scade destul de mult, în mod natural. Astfel că la pubertate rămân spre 400.000, iar numărul acestora scade semnificativ în jurul vârstei de 35 de ani. La fiecare ciclul menstrual, o femeie pierde câteva sute de foliculi şi doar unul singur ajunge să elibereze un ovul.

Când trebuie făcut?

Recomand efectuarea acestui test, a continuat dr. Vythoulkas, femeilor aflate la vârsta fertilă, dar care au probleme de fertilitate, celor care au împlinit 35 de ani şi care îşi doresc să ştie care este rezerva ovariană de care dispun pentru a-şi planifica o sarcină sau vor să ştie care le mai sunt şansele de a concepe un copil, dacă acesta nu a apărut. Este un test util şi femeilor care au în familie cazuri de menopauză prematură şi endometrioză (o afecţiune ce se transmite pe cale genetică), dar şi celor care au suferit o intervenţie chirurgicală la ovare.

Cum se face testul?

Testul se efectuează simplu, este o singură probă de sânge ce poate fi recoltată în orice perioadă a ciclului menstrual. În anii fertili, valorile mici ale acestui hormon arată scăderea fertilităţii, iar un nivel ridicat al acestuia poate fi un semn al sindromului polichistic ori o reacţie crescută la tratamentul pentru procedura de fertilizare in vitro (FIV). Valorile mici ale testului AMH mai pot indica, de asemenea, apropierea menopauzei. Odată ce rezerva de foliculi ovarieni s-a epuizat, femeia nu mai poate concepe.

Sursa foto: dallasfertility.com