The Red Guard Choir, turneu în România în această toamnă

1 82733 original jpg jpeg

Ansamblul The Red Guard Choir, condus de generalul rus Viktor Eliseev, va susţine, în toamna acestui an, o serie de concerte în România. Un prim concert a fost stabilit la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 octombrie, datele turneului naţional urmând a fi anunţate în curând.

Repertoriul The Red Guard Choir cuprinde de la melodii tradiţionale din folclorul rusesc, cântece patriotice de război, până la arii din opere celebre şi hituri pop internaţionale.În ultimii zece de ani, ansamblul a fost cunoscut sub numele de Red Army Choir, însă numele i-a fost schimbat în Corul Gărzii Roşii (The Red Guard Choir). „Am decis reluarea numelui The Red Guard Choir, purtat cu mulţi ani în urmă, la înfiinţarea acestuia, din dorinţa de a evita confuziile de nume cu Ansamblul Alexandrov”, a declarat producătorul corului, Anna Vashchilina.Corul a fost înfiinţat în 1939. Generalul Viktor Eliseev, maestru dirijor al ansamblului încă din anul 1974, a susţinut, alături de muzicieni, spectacole în peste 50 de ţări.Supranumit „Corul Preşedintelui”, ansamblul format din 350 de muzicieni are misiunea de a participa la majoritatea evenimentelor prezidenţiale. Corul a cântat în faţa Papei Ioan Paul al II-lea, la Roma, şi cu ocazia învestiturii preşedinţilor Boris Elţîn, apoi a lui Vladimir Putin. De asemenea, a cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Moscova în 1980 şi de la Soci, în 2014.Biletele pentru concertul de la Bucureşti, organizat de Asociaţia Culturală Spectaculis, au preţuri variabile, în funcţie de locul ocupat în sală, de la 65 la 300 de lei. Ele pot fi cumpărate din reţelele ticketnet.ro, eventim.ro, bilet.ro şi startickets.ro sau de la casa de bilete a Sălii Palatului.



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg