Toate căsniciile trec prin aceste cinci etape! Când apare faza în care se dă lupta pentru putere

1 shutterstock 1595975158 jpg jpeg

Căsniciile se lovesc, mai devreme sau mai târziu, de probleme, însă ceea ce este important este ca cei doi soţi să înţeleagă unde au ajuns cu mariajul lor şi ce trebuie să facă pentru a-l menţine deasupra liniei de plutire. Specialiştii în terapie de cuplu susţin că există cinci etape distincte ale unei căsătorii. Află şi tu care sunt acestea şi în ce stadiu vă aflaţi tu şi soţul tău, pentru a avea o perspectivă asupra a ceea ce trebuie să faceţi pentru a remedia lucrurile.

Specificul unei etape te ajută să recunoşti de ce căsnicia ta se simte nefericită, cum să te eliberezi, dacă este cazul, şi ce-ţi rezervă viitorul. În plus, poţi afla cum să-ţi salvezi mariajul înainte de a lua hotărârea drastică de a renunţa la el.

Luna de miere

Etapa lunii de miere poate dura până la doi ani, apoi sentimentele copleşitoare de dragoste şi fericire pot începe să se estompeze. În faza lunii de miere, totul este proaspăt, nou şi interesant. Este posibil să nu-ţi dai seama de defectele partenerului tău sau le poţi tolera tocmai graţie iubirii pe care o simţi. Fără efort depus pentru a menţine entuziasmul în viaţa de cuplu, este normal ca, pe viitor, acesta să nu mai fie ca la început. O posibilitate ar fi să petreceţi ceva mai puţin timp cu partenerul, pentru ruperea monotoniei. O viaţă în care cei doi soţi stau lipiţi generează predictibilitate, ceea ce poate duce la plictiseală. Nu te pierde în relaţie şi acordă timp şi propriilor tale interese!

Lupta pentru putere

Pe măsură ce etapa lunii de miere se încheie, începe cea mai periculoasă etapă: cea a luptei pentru putere. Aşteptările tale despre ceea ce înseamnă să fii într-o relaţie – adică fericită pentru totdeauna, fără să depui niciun efort – încep să-ţi pară şi ţie nerealiste. În această etapă, s-ar putea să te simţi ca şi cum te-ai îndepărtat de partenerul tău, iar pe el îl vezi diferit de persoana cu care te-ai căsătorit. Cu toate acestea, voi încă învăţaţi unul despre altul şi despre nevoile voastre emoţionale. Mulţi fac greşeala de a încerca să-şi schimbe partenerul pentru a se potrivi cu aşteptările lor de la prima întâlnire. Etapa luptei pentru putere poate fi dificil de navigat şi poate dura de la luni până la ani. O comunicare eficientă te ajută pe tine şi pe soţul tău să înţelegeţi ce spune cu adevărat şi celălalt, în loc să luptaţi doar pentru a vă asigura că perspectiva voastră este ascultată.

Stabilitatea

În această etapă, îţi accepţi partenerul ca pe un individ unic. În loc să-ţi doreşti ca partenerul tău să se schimbe, înveţi să-l respecţi aşa cum este. Este etapa în care aţi aflat cum să rezolvaţi divergenţele şi fiecare v-aţi stabilit rolurile în mariaj. Această etapă aduce pace şi stabilitate, dar odată cu acestea vine şi rutina, iar acest lucru poate fi plictisitor pentru unii. Important este că continuaţi să învăţaţi unul despre altul şi să nu vă simţiţi prea confortabil în rutina acestei etape. Încercaţi să faceţi lucruri noi împreună şi nu separat, de data asta.

Angajamentul

În această etapă, amândoi recunoaşteţi că nu există un partener ideal şi nici o relaţie ideală. În această etapă, alegeţi să vă luaţi un angajament cu persoana cu care v-aţi căsătorit. Amândoi aţi învăţat cum să comunicaţi şi continuaţi să faceţi acest lucru. Vă puteţi împărtăşi în mod liber părţile bune şi rele, având încredere în sprijinul acordat de partener. În etapa de angajament, este obişnuit să îţi dai seama că îţi iubeşti soţul, dar este posibil să nu-ţi placă în orice moment. Toţi suntem umani, până la urmă.

Parteneriat creativ

În această etapă, tu şi partenerul vă folosiţi în mod conştient parteneriatul dincolo de ce înseamnă o căsnicie. Acest lucru implică, de obicei, angajarea într-un proiect creativ comun: creaţi împreună ceva ce apreciaţi. În alte cazuri, acesta este momentul în care un cuplu poate decide să aibă copii. În această etapă, tu şi soţul tău acţionaţi ca o echipă. Totuşi, atenţia acordată exclusiv afacerii voastre sau copiilor poate duce la abandonarea întreţinerii relaţiei voastre. Iar în acest caz, s-ar putea să vă regăsiţi din nou în stadiul luptei pentru putere. Important este ca după ce creşteţi împreună şi decideţi să construiţi ceva, să nu uitaţi de comunicare şi de timpul calitativ pe care trebuie să-l petreceţi în doi.

@Shutterstock



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg