Trucuri din magazine pentru creşterea vânzărilor. De ce fructele şi legumele sunt la intrarea în supermarket

1 o femeie in supermarket jpg jpeg

Dacă ţi s-a întâmplat vreodată să pleci de acasă cu o listă scurtă de produse pe care ţi le-ai propus să le cumperi, dar te-ai întors acasă cu mult mai multe, nu eşti singurul! Comercianţii au numeroase strategii pentru atragerea clienţilor, la care nu te-ai fi gândit.

Dacă ai sperat că magazinele ne oferă cele mai bune oferte pentru că ţin la buzunarul nostru şi îşi doresc să economisim bani, acest lucru este greşit. Deşi au multe reduceri, acestea sunt doar strategii psihologice pentru a ne determina să ne întoarcem în magazin şi să cumpărăm mai multe produse: „Ştiinţa susţine că peste 50% din produsele aflate în coşul nostru sunt produse pe care nu le-am intenţionat să le cumpărăm. Mergem la supermarket doar pentru lapte şi pâine, dar ieşim cu atât de multe produse încât putem hrăni o familie mică timp de o săptămână‟, remarcă psihologul Paco Underhill, potrivit listonic.com. În supermarket, există un întreg arsenal de trucuri gândite special pentru a ne „prinde în plasă‟. Iată o parte dintre ele!

De ce cărucioarele sunt tot mai mari

Nu întâmplător cărucioarele sunt din ce în ce mai mari! Primele coşuri inventate în anul 1937 erau făcute doar dintr-un cadru metalic, cu două coşuri mici de cumpărături, făcute din sârmă. Pe parcursul timpului, designul a evoluat într-un singur coş, iar capacitatea coşului a devenit mai mare. Primele scaune pentru bebeluşi au fost adăgate în anul 1950, iar în anul 1975 capacitatea coşului de cumpărături s-a triplat. De ce această schimbare, de la două coşuri mici, la un coş gigant? Există o singură explicaţie: cărucioarele mai mari de cumpărături îi determină pe oameni să cheltuiască mai mult. Consultantul în marketing, Martin Lindstrom, a declarat pentru Reader's Digest că în momentul în care coşul de cumpărături s-a dublat ca mărime, cumpărătorii au cumpărat cu 40% mai multe mărfuri. 

Mai multe produse într-un pachet promoţional

Dacă în trecut obişnuiai să îţi cumperi o singură doză de suc, acum ofertele la pachet sunt din ce în ce mai multe. Iniţial, comercianţii ofereau 6 doze într-un pachet, iar acum comercializează 12 doze de suc, într-un singur pachet. Potrivit specialiştilor, această practică este o strategie de a modifica comportamentul de consum. În momentul în care ai în casă mai multe doze de suc, eşti tentat să le consumi pe toate, iar apoi să cumperi din nou: „Dacă obişnuiai să cumperi un pachet de 6 cutii de suc pe săptămână, acum cumperi un pachet de 12, deoarece aceasta este dimensiunea standard actuală şi eşti tentat să le bei pe toate cele 12 cutii pe săptămână. Fii atent atunci când cumperi astfel de oferte pentru că obiceiurile tale de consum se pot schimba rapid‟, avertizează specialistul Jeff Weidauer.

Alimentele sunt aşezate strategic

Multe magazine aşază elemente esenţiale în spatele raftului, departe de primele produse, pentru a te determina să găseşti şi alte produse de care ai nevoie printre ele. De asemenea, o practică des folosită este plasarea diferitelor produse scumpe în faţă, alăturate unor produse mai ieftine, dar care se potrivesc în combinaţie. De exemplu, o pungă de chipsuri cu un borcan de sos special.

Ce rol au culorile

În general, multe magazine îşi expun fructele şi legumele în partea din faţă a magazinului. De ce fac acest lucru? Potrivit specialiştilor, culorii vii şi strălucitoare redau o bună dispoziţie şi ne determină să cumpărăm mai multe produse, decât ne-am propus. Totodată, iluminatul are un rol esenţial. În momentul în care supermarketul este iluminat potrivit, nu doar atmosfera va fi mai primitoare, ci şi produsele vor arăta mai bine şi vor fi mai tentante pentru consumatori. Becurile cu lumină specială sunt folosite pentru a evidenţia textura alimentelor proaspete şi culorile produselor.

Cum ne influenţează muzica

Este studiat faptul că muzica lentă îi face pe oameni să petreacă mai mult timp printre rafturile din magazin şi, ulterior, să cheltuiască mai mulţi bani. Retailerii au acum muzică special concepută, care se potriveşte cu imaginea mărcii lor. Brandurile de top folosesc muzică în tendinţe, care se potriveşte cu produsele lor, tocmai pentru a-i determina pe clienţi să petreacă mai mult timp în magazin.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg