Un film de groază a influenţat destinul trupei „Black Sabbath‟. De unde provin numele celor mai cunoscute formaţii din istorie

1 black sabbath jpg jpeg

Unele trupe au lăsat o amprentă importantă în industria muzicală, fiind surse de inspiraţie pentru artiştii tineri şi, totodată, modele. Am auzit de legendarii AC/DC, Led Zeppelin sau Black Sabbath, însă care este povestea numelor care i-au adus în topuri?

În general, trupele muzicale sunt cunoscute pentru că se inspiră în alegerea numelui din diverse locuri speciale - oameni reali, precum profesorii pe care i-au iubit sau pe care i-au urât, iubiri pierdute, locuri deosebite, din întreaga lume sau jucării sexuale fictive. O poveste bună despre numele unei formaţii va fi întotdeauna distractivă şi bună de zis la o petrecere, mai ales dacă în jur se află iubitori de muzică şi curioşi. Iată de unde provine numele formaţiilor Led Zeppelin, AC/DC, Black Sabbath, KISS şi Muse!

„Led Zeppelin‟ provine de la o expresie

Led Zeppelin a fost o trupă rock britanică legendară, care a dominat scena muzicală în anii ’70 cu notele pe care cei din formaţie le cântau la chitară. Se spune că numele formaţiei a apărut atunci când Keith Moon a fost invitat să cânte, pentru prima oară, la tobe pentru trupă şi, în glumă, a spus că prestaţia sa va fi „lead zeppelin‟, de la „lead balloon‟, o expresie care  se foloseşte pentru a descrie o idee proastă, ce va fi sortită eşecului. Lui Jimmy Page i-a plăcut atât de mult expresia, încât a hotărât că aceasta va purta numele trupei.

Formaţia Black Sabbath s-a inspirat de la un film de groază

Formaţia Black Sabbath a purtat iniţial numele „Earth‟, însă în timpul unui turneu din Anglia, în 1969, membrii săi au descoperit că trupa era des confundată cu un alt grup muzical, cu acelaşi nume. Aşa că trupa a decis că este cazul să îşi schimbe numele, dar nu avea nicio sursă de inspiraţie.

Vizavi de sala în care formaţia repeta, se afla un cinematograf în care oamenii se înghesuiau să vadă un film de groază cu numele „Black Sabbath‟, regizat de Mario Brava. Membrii formaţiei erau uimiţi să vadă cum de atât de mulţi oameni cheltuiesc atât de mulţi bani pentru a vedea filme înfricoşătoare. După aceea, au scris o piesă care s-a numit „Black Sabbath‟ şi, inspiraţi de noul cântec şi de filmul de groază, ei şi-au schimbat numele în anul 1969, în „Black Sabbath‟.

Citeşte şi: The Beatles, inamicul public nr.1. Trupa, iartată de Vatican abia după 40 de ani

„AC/DC‟ simbolizează energia trupei

Fraţii Malcolm, Angus şi George Young s-au născut în Scoţia, cu o mare pasiune - muzica. George a fost cel care a învăţat să cânte primul la chitară. A devenit membru al „Easybeats‟, una dintre cele mai de succes trupe din Australia, din anii 1960. Malcolm i-a călcat pe urme lui George, cântând cu o trupă din Newcastle, numită „Velvet Underground‟, iar Angus a cântat pentru o trupă numită „The Grapefruit‟.

După ani, Malcolm şi Angus şi-au dorit să îşi lanseze propria trupă, însă nu găseau denumirea potrivită, până într-o zi când, sora lor, Margaret Young a văzut iniţialele „AC/DC‟ pe o maşină de cusut şi le-a spus despre această abreviere. „AC/DC‟ este o abreviere a ceea ce înseamnă electricitate, „curent alternativ‟. Fraţii au simţit că acest nume va avea succes, iar când l-au preluat ei au spus că „AC/DC‟ simbolizează energia trupei.

„KISS‟, un nume periculos şi sexy

Această trupă de Heavy Metal, din New York, a fost de mai multe ori în centrul atenţiei din cauza numelui pe care îl poartă. Iniţial, au apărut zvonuri conform cărora KISS reprezintă „Knights in Satan’s Service‟, subliniind că membrii trupei ar avea legături sataniste. Alte zvonuri au fost cele conform cărora KISS ar putea reprezenta „Kids in Satan’s Service‟ sau „Kinder SS‟, afirmaţii infirmate de trupă.

Povestea adevărată, potrivit co-fondatorului trupei, Paul Stanley, este că au ales KISS după ce au auzit că toboşarul Peter Criss a fost cândva într-o trupă numită „Lips‟ („Buze‟). I s-a părut că numele „KISS‟ („Sărut‟) poate reprezenta trupa, deoarece este un nume „care sună periculos şi sexy, în acelaşi timp‟.

Citeşte şi: Ce nu ştiai despre trupele faimoase de băieţi. Au pus pe jar fetele în deceniile trecute şi au avut un succes neaşteptat

Formaţia „Muse‟, inspirată de credinţe mistice

Trupa a adoptat numele „Muse‟, atunci când o persoană din oraşul natal al membrilor, (Teignmouth, Anglia), a sugerat că numărul mare de muzicieni profesionişti din oraşul lor a crescut datorită unei „muze care plutea deasupra oraşului‟. Pentru că Matthew Bellamy credea în jocurile mistice, el a fost impresionat de această declaraţie şi a hotărât ca formaţia lui să se numească „Muse‟.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg