Vaccinurile care au salvat omenirea. Cazurile de boli contagioase şi grave care au fost eradicate
Vaccinarea a contribuit la reducerea cazurilor de îmbolnăviri sau chiar la eradicarea unor boli contagioase grave.
Chiar şi aşa, oamenii de-a lungul timpului s-au împărţit în două tabere: cei care susţin vaccinarea şi cei care nu. Vaccinurile, deşi au fost atât de eficiente cât să facă faţă ameninţărilor din zona sănătăţii publice, ele sunt, câteodată, atât de puţin apreciate.
Variola, singura boală la om care a fost eradicată, la nivel global, prin vaccin
Variola (Foto 1 galerie) era o boală infecţioasă gravă şi contagioasă, produsă de virusul variolic. Cei care sufereau de variolă aveau febră şi erupţii cutanate progresive. Majoritatea dintre aceştia s-au recuperat, însă 3 din 10 persoane bolnave mureau. Mulţi dintre supravieţuitori au rămas cu cicatrici extinse pe suprafeţe mari din corp, în special pe faţă.
Medicul englez Edward Jenner este cel care a creat primul vaccin împotriva acestei boli. Doctorul a auzit nenumărate întâmplări reale despre femeile lăptărese care au devenit imune la variolă după ce au suferit şi s-au vindecat de varicelă. În mai 1796, Edward Jenner a găsit o tânără lăptăreasă, pe numele ei Sarah Nelms, care avea leziuni proaspete de varicelă pe mâini şi braţe. Folosindu-se de aceste leziuni, medicul a inoculat (a infectat) un băiat, pe James Phipps. Ulterior, băiatul a dezvoltat stări febrile şi de disconfort uşoare. La 10 zile după procedură, James s-a simţit mult mai bine. În luna iulie a aceluiaşi an, medicul l-a inoculat din nou pe băiat, de data aceasta cu o leziune proaspătă de variolă. Băiatul nu a dezvoltat boala, astfel că a fost deja protejat, deşi experimentul a fost considerat ca fiind lipsit de etică la acea vreme.
La scurt timp după ce doctorul a dezvoltat vaccinul, spaniolii au început să-l folosească, apoi au urmat britanicii şi, în anul 1850, Massachusetts a devenit primul stat american care a impus vaccinarea împotriva variolei. Efortul global a condus la eradicarea variolei în anul 1979.
Virusul ce provoacă rabia, transmis prin muşcături
Boala infecţioasă (Foto 2 galerie) a încetat să mai fie o ameninţare în majoritatea ţărilor datorită vaccinului. După o muşcătură sau altă expunere la rabie, virusul rabic este transportat în organism până la creier, înainte de a apărea simptomele. Perioada de incubaţie poate dura săptămâni sau chiar luni, în funcţie de tipul de virus rabic, zona afectată şi cât de departe se află faţă de creier, stare de sănătate etc. Primele simptome ale rabiei pot fi foarte asemănătoare cu cele ale gripei, inclusiv slăbiciune generală sau disconfort, febră şi dureri de cap. Aceste simptome pot dura câteva zile. În acest caz, vaccinul a fost folosit pe animalele bolnave de rabie care puteau infecta oamenii prin muşcătură. Programele autorităţilor au vizat vaccinarea animalelor de companie şi a celor sălbatice, precum şi monitorizarea lor. Orice persoană care este muşcată de un animal, indiferent dacă animalul a fost vaccinat sau nu, trebuie să meargă la spital pentru a primi un vaccin antirabic. Totuşi, există puţine state pentru care rabia încă mai este o ameninţare.
Poliomielita, una dintre cele mai de temut boli ale copilăriei americane
Cartea Nemesis, scrisă de autorul Philip Roth, este un exemplu în acest caz. Poliomielita a fost odată una dintre cele mai de temut boli ale copilăriei din SUA. Infecţia virală provoca paralizie temporară sau definitivă, aşa cum s-a întâmplat cu Franklin D. Roosevelt, cel de-al 32-lea preşedinte al Americii. Paralizia îngreuna respiraţia unei persoane bolnave de poliomielită, motiv pentru care atât de mulţi pacienţi aveau nevoie să fie introduşi într-un „plămân de fier” (Foto 3 galerie). În 1952, numărul cazurilor de poliomielită a crescut, provocând aproape 58.000 de îmbolnăviri şi peste 3.000 de decese. Vaccinul, creat de medicul Jonas Edward Salk şi folosit în 1955, a fost eficient în proporţie de 80-90%. Atunci, mulţi părinţi s-au îmbulzit în centrele medicale pentru a-şi vaccina copiii. Datorită vaccinului, nu au mai apărut cazuri de poliomielită în SUA din anul 1979. De altfel, la nivel global, boala infecţioasă nu a fost eradicată complet, aşa cum se întâmplă în Afganistan şi Pakistan.
Gripa, o boală infecţioasă ce a provocat pandemii
Rămâne o boală infecţioasă mortală care a provocat pandemii anterioare (Foto copertă, 4 şi 5). Pandemia de gripă din perioada 1889-1890 a produs un milion de decese. Primele cazuri au fost raportate în Rusia. Virusul s-a răspândit rapid în tot oraşul Sankt Petersburg, înainte de a ajunge în Europa şi în restul statelor lumii, în ciuda faptului că, la acea vreme, călătoriile pe cale aeriană nu existau. Cel mai mare focar de infecţie, care a fost înregistrat vreodată, s-a întâmplat între anii 1918 şi 1919, numindu-se şi gripa spaniolă. Se estimează că undeva la 500 de milioane de oameni, la nivel global, au fost victime ale gripei spaniole. O cincime dintre aceştia au murit, în timp ce unele comunităţi indigene au riscat să devină pe cale de dispariţie.
Răspândirea şi efectele gripei au fost sporite de condiţiile precare ale soldaţilor şi de alimentaţia săracă pe care aceştia le-au experimentat în timpul Primului Război Mondial. În ciuda numelui de gripă spaniolă, boala nu a început în Spania. Ţara a fost un stat neutru în timpul războiului, care nu a impus cenzura presei la acea vreme şi, astfel, puteau fi publicate informaţii despre ceea ce se întâmpla cu gripa.
FOTO Shutterstock.com
