VIDEO Cum a respectat un bărbat distanţarea socială. S-a bucurat de natură, în vârful unui copac, la peste 10 metri înălţime

1 shutterstock 456889159 jpg jpeg

Un bărbat din oraşul Bath, Anglia, a fost văzut stând liniştit în vârful unui copac, la peste 10 metri înălţime, într-un parc. Unul dintre martori l-a filmat, iar videoclipul a ajuns viral pe Internet.

În ultimele luni, am încercat cu toţii să ne adaptăm la „noul normal”, ceea ce înseamnă că nu ne îmbrăţişăm cu cei dragi, purtăm mască şi totodată am învăţat să păstrăm o distanţă sigură în spaţiul public. 

Totuşi unele restricţii au fost luate mult prea în serios. Asta s-a întâmplat şi unui bărbat din Anglia, Marea Britanie. 

Un grup de prieteni se plimba într-un parc când aceştia au văzut cum oamenii erau dispuşi să facă orice în încercarea de a se distanţa social.

Dai Barrow şi colegii lui s-au uitat pentru o clipă în sus şi au observat o persoană cocoţată în vârful unui copac masiv, având doar o ramură subţire pentru a se sprijini cu spatele. Acesta a estimat că înălţimea ar fi undeva la 15-18 metri, scrie Unilad.co.uk

Barrow a împărtăşit întâmplarea cu prietenii virtuali, postând pe contul său de socializare un videoclip. Acesta a observat, cu ajutorul unui binoclu, cum bărbatul din vârful copacului se bucura chiar de un picnic la înălţime. Asta dacă nu l-ar fi înşelat vederea. 

La câteva zile după descoperirea neobişnuită, plimbăreţilor din parc încă nu le venea să creadă ceea ce au văzut. 

“Nu puteam spune cu adevărat ce făcea. A continuat să mişte ceva în faţa lui, poate să bea ori să se uite cu binoclul. Habar n-am cum s-a căţărat acolo. Nimeni dintre noi nu l-a văzut ridicându-se acolo şi nu l-am aşteptat să-l vedem coborând”, a povestit Dai Borrow. 

FOTO Shutterstock.com 



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg