VIDEO Harrison Ford: „M-am luptat pentru moartea lui Han Solo 30 de ani‟. Personaje celebre, ucise la cererea actorilor

1 shutterstock 1602545875 jpg jpeg

Uneori, relaţia unui actor cu un personaj se schimbă, ca orice relaţie, mai ales dacă durează mai multe sezoane la rând. Aceşti actori au cerut ca personajele lor să fie ucise de scenarişti din diverse motive.

Este sfâşietor când un personaj preferat al fanilor este ucis sau pur şi simplu nu mai este menţionat niciodată într-un scenariu. Între negocierile contractuale şi aspiraţiile de carieră, uneori actorii sunt cei care cer ca personajele cărora le-au dat viaţă să fie reduse la tăcere. Descoperă de ce unii actori mureau intenţionat în filmele lor!

Harrison Ford l-a vrut mort pe Han Solo în ultima parte din trilogia originală Star Wars

Înainte de a face „Return of the Jedi‟, Harrison Ford şi-a exprimat dorinţa de a-l ucide pe Han Solo în ultima parte din trilogia originală Star Wars. George Lucas n-a fost de acord cu Ford, pentru că „nu a crezut că există vreun viitor fără Han‟. Cu toate acestea, peste 30 de ani mai târziu, Ford a ajuns în cele din urmă să vadă sfârşitul lui Han Solo în The Force Awakens. Întrebat despre aceasta de fani, Ford a răspuns că moartea lui Han Solo a dus la un film mai bun.

2 19623316 148291972388770 7328780637383426048 n jpg jpeg

„M-am luptat pentru moartea lui Han Solo aproximativ 30 de ani, nu pentru că m-am săturat de el sau pentru că este plictisitor, dar sacrificiul său pentru celelalte personaje ar da greutate filmului, o greutate emoţională‟.

Sophie Turner a tânjit după o scenă în care Sansa Stark din „Urzeala tronurilor‟ să moară

Sophie Turner a dorit ca personajul ei din „Urzeala tronurilor‟, Sansa Stark, să fie ucisă înainte ca seria să se încheie, pentru că a vrut ca personajul ei să moară într-un mod memorabil şi şocant. „Nu vreau să supravieţuiesc! ‟, a declarat ea pentru publicaţia „The Wall Street Journal‟, în 2016. „Dacă apari în acest serial şi n-ai o scenă grozavă în care personajul tău moare, atunci ce rost are? ‟, a adăugat Turner.

Dean Norris a vrut să iasă din „Breaking Bad” în ultimul sezon

În timp ce personajul său, Hank Schrader, era printre favoriţii fanilor, actorul Dean Norris dorea ca acesta să fie ucis în mijlocul ultimului sezon al serialului „Breaking Bad‟. Deoarece sezonul final a fost împărţit în două părţi, Norris a trebuit să rămână până la final. Drept urmare, Norris a pierdut ocazia de a juca într-un episod pilot al unui sitcom pentru a termina filmarea celui de-al cincilea sezon al „Breaking Bad‟.

Citeşte şi: Poveşti de coşmar din culisele „Vrăjitorul din Oz‟. Abuzuri, zăpadă toxică, machiaj otrăvitor şi inflamabil

„Am spus atunci: «Ar fi interesant dacă Hank ar muri în primele opt episoade!» şi AMC mi-a răspuns: «Nu, avem nevoie de tine în ultimele opt. Am  lucrat la asta în ultimii cinci ani» Evident, mă bucur că au făcut-o. ‟, a povestit Norris în emisiunea „CBS This Morning‟.

Samuel L. Jackson: „Cea mai bună moarte văzută vreodată!‟

Moartea personajului lui Samuel L. Jackson din „Deep Blue Sea‟ este una dintre cele mai interesante ieşiri a unui personaj din istoria filmului. El a fost întotdeauna dispus să moară, dar în scenariul original personajul a reuşit să ajungă la sfârşitul unui monolog înainte ca acest lucru să se întâmple.

Citeşte şi: „Nazistul cu supa“ din „Seinfeld“ e un bucătar real. „Urăsc să lucrez cu publicul. Clientul greşeşte întotdeauna şi eu am întotdeauna dreptate“

Jackson s-a luptat cu monologul pe care şeful efectelor vizuale l-a descris drept „şapte pagini din cel mai prost monolog pe care l-ai auzit vreodată în viaţa ta‟. Jackson l-a implorat pe regizorul Renny Harlin: „Renny, ai citit asta? Nu vreau s-o spun! ‟

Echipa de efecte a propus soluţii care presupuneau uciderea personajului mai devreme, iar Jackson a decis: „Da, omoara-mă! Cu cât mă vei ucide mai repede, cu atât va fi mai bine .‟

Au fost puse la punct diferite versiuni, iar cea în care personajul are o moarte bruscă a fost de departe cea mai bine primită. Jackson a fost încântat de rezultat, numindu-l „cea mai bună moarte văzută vreodată‟.

De ce a vrut George Clooney să scape de Doug Ross din „Spitalul de urgenţă‟?

George Clooney a fost doctorul Doug Ross în serialul de televiziune „Spitalul de urgenţă‟ („ER‟). După şase ani, la finalul sezonului 6, Clooney a simţit nevoia să facă mai mult ca actor. Prin dispariţia personajului, el a putut să-şi continue cariera în film, deci a fost o decizie bună.

Lui David Duchovny îi ajunseseră 7 sezoane de „Dosarele X‟

Cum este eliminat un personaj dintr-un serial SF ca „Dosarele X‟? Simplu: e răpit de extratereştri! Cel puţin aşa s-a întâmplat cu Mulder al lui David Duchovny după actorul a ales să nu-şi reînnoiască contractul după sezonul 7.

„Oricât de mult îmi place serialul, cred că pentru mine acesta va fi sfârşitul. Mereu am crezut că cinci ani sunt suficienţi. Şapte ani sunt cu siguranţă suficienţi‟, a declarat el într-un comunicat.

FOTO: Shutterstock, Instagram/starwars_padawan



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg