Vino la singura cursă de alergare prin Parcul Natural Văcăreşti!

2 hh jpg jpeg

Dacă îţi place să alergi în aer liber, merită să te înscrii la Sun Challenge 2019, singura cursă de alergare prin Parcul Natural Văcăreşti. Cu atât mai mult cu cât înscrierea ta înseamnă un ajutor în plus pentru ţestoasele de apă din parc.

Sun Plaza, în parteneriat cu Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, te invită pe 28 septembrie la cea de-a doua ediţie Sun Challenge. Anul acesta vor fi trei distanţe de concurs: 5 km, 10 km şi 21 de km. Semimaratonul va fi parcurs în bună parte prin interiorul Parcului Natural Vacăreşti, pe poteci de trail.

Toţi banii din taxele de înscriere vor merge către Administraţia Parcului Natural Văcăreşti, care îi va folosi în programele de conservare ale ţestoasei de apă (Emys orbicularis) din parc, singura specie de ţestoasă semiacvatică nativă din fauna României.

La nivelul României, ţestoasa de apă este clasificată ca o specie vulnerabilă, afectată de degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor. Populaţiile sunt ameninţatate de poluare, desecări, colectarea în scopul comercializării şi uciderea deliberată sau accidentală de către pescari sau conducători auto.

Pentru a proteja cele aproximativ 50 de ţestoase care vieţuiesc în Parcul Natural Văcăreşti, participanţii de la prima ediţie Sun Challenge Văcăreşti (din 2018) au donat taxele de înscriere pentru a le proteja căminul şi a le ajuta să îşi păstreze habitatul. Au fost amplasate insule de sorire şi s-au demarat lucrările pentru amenjarea a 1000 de metri de plajă dedicată depunerii ouălor ţestoaselor.

A doua ediţie a competiţiei sprijină în continuare ţestoasele de apă pentru că este momentul ca Administraţia Parcului Natural Văcăreşti să treaca la nivelul următor - asigurarea supravieţuirii populaţiei pe termen lung prin creşterea numărului de ţestoase din parc şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea puilor.

Astfel, taxele participanţilor vor fi utilizate pentru crearea unor “grădiniţe pentru ţestoase”, microhabitate necesare juvenililor. Puii de ţestoase nu sunt buni înotători şi au neapărată nevoie de zone amenajate special (cu apă puţin adâncă, capabilă să se încălzeasca rapid, lipsite de stuf şi bogate în surse de hrană).

Parcul Natural Văcăreşti este prima arie protejată urbană a ţării, cel mai mare spaţiu verde al capitalei. Aici au fost identificate deja peste 150 de specii de păsări, multe dintre ele fiind specii protejate.

Trăieşte experienţa Sun Challenge şi înscrie-te la una dintre cele trei curse. Nu rata perioada de Early Bird (până pe 10 iulie) când taxele de participare sunt 80 de lei (pentru proba de 5 km sau 10 km) şi 90 de lei (pentru proba de 21 km).

Din 11 iulie până pe 21 septembrie, taxele de participare vor fi: 100 de lei (pentru proba de 5 km sau 10 km) şi 120 lei (pentru proba de 21 km).

Plata taxei de înscriere se face prin transfer bancar, în contul Asociaţiei Club Sportiv Adrenallina Media, deschis la UniCredit Bank, RO80BACX0000001448179001, cu menţiunea "TAXA CONCURS".

Accesează acest link ca să te înscrii şi să alergi în singurul parc natural dintr-un mediu urban din ţară!

Vor fi acordate 84 de premii (produse, servicii, bani)  în valoare totală de peste 51.000 lei.



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg