Wu Zetian – prima femeie care a condus China

2 286ed488c7d51740cf2603 jpg jpeg

O împărăteasă hotărâtă şi nemiloasă, Wu Zetian a avut o domnie controversată, dar şi o viaţă surprinzătoare. Şi-a urmărit scopul până în pânzele albe, reuşind, astfel, să fie prima şi singura împărăteasă femeie care a condus China, perioadă în care ţara a înflorit.

Schimbările au început să apară, mai ales în ceea ce privea statutul femeilor, care nu aveau atunci dreptul de a deţine o proprietate sau de a avea un cuvânt de spus în politică. Ele se ocupau cu creşterea copiilor şi cu treburile casnice. O dată cu venirea ei la putere, în timpul dinastiei Tang (618-906), Wu Zetian a început să îşi facă simţită prezenţa prin schimbări care aveau să rămână în istorie. Spre exemplu, tradiţia prin care picioarele femeilor erau micşorate nu a mai fost obligatorie.

Educaţia şi-a spus cuvântul

Pentru că a avut privilegiul de a se naşte într-o familie bogată, Wu a avut parte de o educaţie aparte. Astfel, ea ştia să citească, să scrie, dar şi să cânte. Mediul în care a trăit a făcut-o să se autodepăşească şi să aspire cât mai departe. La doar 14 ani, Wu Zetian a ajuns să fie concubina imperială a împăratului Taizong. Dar scopul ei era unul măreţ, pentru care era hotărâtă să lupte. Astfel, în scurt timp devenit secretară la palat, continuându-şi educaţia şi mărindu-şi şansele de reuşită.  În timp, a primit şi cel mai înalt rang în rândul concubinelor împăratului.

Răsturnare de situaţie, în favoarea ei

După moartea împăratului Taizong, deşi părăseşte palatul cu gândul de a deveni călugăriţă budistă, i se oferă şansa de a reveni în rândul consoartelor. În mod ironic, chiar împărăteasa Wang, soţia actualului împărat al Chinei, Gaozong, o cheamă pentru a o ajuta. În scurt timp, situaţia se îndreaptă tot în favoarea ei, ea înlocuindu-le atât pe consoarta Xiao, cât şi pe împărăteasa care i-a cerut ajutorul. În acel moment, a început o luptă pentru putere între cele trei femei. Mai târziu, Wu a dat naştere unei fetiţe care a murit la scurt timp, iar împărăteasa a fost cea acuzată de uciderea copilului. Gurile rele, însă, spuneau că Wu şi-ar fi omorât cu cruzime propriul copil, pentru a o înlătura pe Wang, şi să ajungă, astfel, la putere. Acela a fost momentul în care împăratul a înlocuit-o pe împărăteasă cu Wu Zetian. Ajungând unde şi-a dorit, aceasta şi-a arătat imediat puterea, dând ordin să fie executate, atât concubina Xao, cât şi împărăteasa Wang.

Citeşte şi: Ea este românca angajată de o faimoasă editură britanică pentru a da culoare operelor lui Shakespeare şi ale lui Charles Dickens

O împărăteasă care a adus schimbarea

Anul 675 a fost cel care i-a adus gloria.  Împăratul Gaozang s-a îmbolnăvit şi a numit-o pe Wu regenta sa, reuşind, astfel, să devină prima împărăteasă a Chinei, în anul 690. Dorinţa ei de a răzbi s-a văzut în tot traseul parcurs de aceasta, reuşind să demonstreze prin propriile forţe că este capabilă să stăpânească poziţia pe care o deţinea. Astfel, a avut de dat mai multe examene grele, pe care a ştiut să le treacă cu brio, dovedindu-şi pregătirea şi superioritatea. Din acel moment, schimbările au început să apară în rândul ţăranilor: a micşorat taxele, a creat noi locuri de muncă si astfel, agricultura a început să prospere. Chiar şi religia a fost schimbată de Wu Zetian, taoismul fiind înlocuit cu buddhismul.



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg