Zilnic faci aceste greşeli care-ţi îmbolnăvesc inima

1 82337 original jpg jpeg

Ştiai că România ocupă locul trei în lume la mortalitatea cauzată de bolile de inimă? Chiar dacă nu ai simptome sau nu ştii să ai probleme cu inima, redu la minimum riscul de a fi diagnosticat cu o afecţiune cardiovasculară.

 Foloseşti prea multă sare

Dacă-ţi place să mănânci sărat trebuie să ştii că rişti să ai tensiunea arterială crescută şi să devii mai vulnerabil în faţa unui infarct. Scade cantitatea de sare sau înlocuieşte-o cu ierburi aromatice şi alte condiment, mai ales dacă ai trecut de vârsta de 40 de ani sau dacă ai deja hipertensiune arterială. Usturoiul, piperul, ghimbirul şi ceapa sunt benefice inimii, cresc metabolismul şi ard caloriile, deci le poţi folosi cu încredere în lipsa sării.

Schimbările legate de dietă sunt importante şi pentru a păstra un nivel scăzut de colesterol „rău” şi pentru a diminua riscul de boli de inimă. Din meniul zilnic n-ar trebui să-ţi lipsească citricele, prunele, fulgii de ovăz, sfecla, nucile, migdalele, alunele. Toate conţin fibre care diminuează nivelul colesterolului, asigură starea de saţietate, ajutându-te să scapi de pofta de alimente nesănătoase.

Te laşi pradă stresului şi insomniei

Când trăieşti o perioadă lungă de timp fiind stresat, mâniat, tensionat este posibil să ajungi să suferi de hipertensiune, vasele de sânge să-ţi fie comprimate, imunitatea să-ţi slăbească şi activitatea inimii să aibă de suferit.



Recente

mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2140680263 jpg
stres  foto   Shutterstock jpg