Aşa te descurci cu colegii dificili!

3 octombrie 2017   Carieră

În ziua de astăzi, situaţiile cele mai stresante pornesc de la probleme în domeniul relaţiilor interpersonale. Iar acestea apar cel mai frecvent la locul de muncă. Neînţelegerile cu colegii pot duce la conflicte şi la probleme grave de comunicare.

Cu toţii ne dorim să lucrăm într-o atmosferă ideală. Dar ştim bine că nu este întotdeauna aşa. Cele mai multe conflicte sunt generate de colegi cu un temperament dificil, dar cu care trebuie însă să ne înţelegem. Dar cum?

Colegul arogant

„În cazul în care avem de-a face cu un coleg arogant, e posibil ca el să fie o persoană foarte anxioasă, care este prudentă şi are tendinţa de a deţine controlul. Totodată este şi foarte tensionat“, explică psihologul Anikó Nitsch-Petioky. „Un astfel de coleg păstrează un spaţiu de siguranţă şi interacţionează selectiv, nu se apropie de ceilalţi colegi. În relaţia cu aceste persoane ar fi indicat să le inspirăm încredere, să le ajutăm să se concentreze asupra consecinţelor reale şi să practicăm un umor binevoitor. De pildă, atunci când îi comunicăm nemulţumirea noastră, să nu o facem în mod defensiv, adică public, ironic sau agresiv, ci mai degrabă oferind soluţii de lucru, care să ducă la un rezultat acceptabil pentru toată lumea“.

Colegul care are permanent nevoie de ajutor

Un alt tip de coleg care ne poate complica viaţa la serviciu este cel care ne cere încontinuu să îl ajutăm cu ceva. „În cazul colegului care are nevoie mereu de ajutor, nu trebuie să-i încurajăm dependenţa. Îl ajutăm cât putem, dar fără să renunţăm la propriile noastre priorităţi“, ne sfătuieşte psihologul Aniko Nitsch-Petioky. „Altfel, el va crede că i se cuvine un tratament special şi va deveni o povară pentru toţi angajaţii, zăpăcindu-i în mod constant cu tot felul de rugăminţi“.

Află alte sfaturi utile în relaţiile cu colegii de serviciu pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: masetv.com

Mai multe