Ce nu trebuie să-ţi lipsească din dietă pentru a te proteja de bolile de inimă. 7 aliaţi alimentari pentru cardiaci

1 februarie 2022   Carieră

În combaterea afecţiunilor cardiovasculare, sunt recomandate mai mult tipuri de alimente cu efecte benefie pentru inimă. Nu este vorba doar despre legume şi fructe.

Când te gândeşti să ai mai multă grijă de sănătatea inimii tale, primele alimente care îţi vin în minte sunt fructele şi legumele. Cu toate că s-a confirmat că acestea sunt cele mai bune opţiuni, există multe alte alimente pe care le poţi introduce sau păstra în meniu. Unul dintre acestea este cafeaua, pe care ai fi tentat s-o elimini cu totul. Această băutură amară face bine inimii, dar numai dacă este consumată în cantitate mică. O ceaşcă pe zi, de preferat fără lapte, frişcă sau zahăr, ajută la scăderea riscului de boli cardiovasculare, insuficienţă cardiacă sau accident vascular cerebral. Vezi, în cele ce urmează, la ce alte alimente n-ar trebui să renunţi şi ce să nu-ţi lipsească din dietă!

Ciocolata

Puţini sunt cei care s-ar gândi că un desert cu ciocolata este potrivit pentru sănătatea inimii. Ciocolata are puterea de a reda starea de bine, reduce riscul de boli cardiovasculare şi accident vascular cerebral. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Harvard a arătat că un consum regulat de cacao în cantitate mică a dus la normalizarea tensiunii arteriale.

Seminţele de in

Cei cărora nu le sunt pe plac nucile sau peştele pot include în dietă seminţele de in, o sursă bună de acizi graşi Omega-3. Aceste seminţe aduc şi un plus de antioxidanţi, estrogeni şi elemente nutritive care protejează inima. Se pot lăsa la hidratat în puţină apă, peste noapte, şi pot fi consumate cu iaurt, cereale, în salate sau pot fi luate ca atare. Reglează şi tranzitul intestinal.

Somonul

Una dintre cele mai bune surse de acizi graşi Omega-3 rămâne somonul. Îţi conferă şi proteine de calitate, element nutritice care ajută la scăderea nivelului de trigliceride, la prevenirea coagularii sângelui şi a bolilor de inimă în general.

Avocado

Potasiu, antioxidanţi şi grăsimi mononesaturate – pe toate le poţi procura din avocado. Mănâncă mai des avocado şi vei reuşi să scazi nivelul de colesterol rău, să-ţi menţii sănătatea inimii şi să reduci riscul de boli cardiovasculare.

Citeşte şi:

Colesterolul mărit se vede pe faţă. Ce îi trădează pe cei care riscă boli de inimă?

Mănâncă asta de 4 ori pe săptămână şi-ţi vei reduce riscul de atac de cord!

Merişoarele şi afinele

Fructele de pădure în general sunt benefice inimii. Dintre acestea, merişoarele şi afinele sunt delicioase şi-ţi aduc un plus de antioxidanţi şi elemente nutritive care ajută la prevenirea bolilor de inimă. Afinele sunt cunoscute pentru faptul că previn creşterea nivelului de colesterol rău, normalizează tensiunea arterială şi reduc riscul de cancer.

Usturoiul

Dacă ştii deja că ai un nivel crescut de colesterol rău, nu trebuie să te fereşti să mănânci mai des usturoi. Acesta scade nivelul aşa-numitelor plăci ateromatoase, acele depozite de colesterol care se depun pe pereţii arterelor şi provoacă ateroscleroză. Usturoiul era cunoscut şi pentru scăderea tensiunii arteriale. Îţi displace gustul sau mirosul specific dat de usturoi? Îl poţi lua şi sub formă de supliment alimentar.

Mai multe