Ce riscuri implică dieta înalt-proteică

16 martie 2018   Carieră

Generaţiile tinere sunt tot mai atrase de dieta cu proteine, promovată adesea ca un mod eficient de a pierde câteva kilograme. Prin urmare, li se recomandă acestora ca măcar 30% din dieta zilnică să cuprindă proteină, dacă nu chiar 50%.

Aceste tipuri de dietă se bazează pe includerea unor alimente înalt proteice (fasole, linte, carne, peşte, ouă, brânză) şi prin excluderea carbohidraţilor. Dar lipsa carbohidraţilor iţi vor lăsa corpul sleit de puteri. Lipsa carbohidraţilor îţi vor obliga corpul să ardă grăsimea corporală pentru mai multă energie, în ketone. Ketonele se pot acumula în organism, ceea ce poate deveni periculos pentru organism.

Iată câteva riscuri ale dietei înalt proteice

E foarte similară cu dieta Dukan. Proteinele ţin de foame mai multă vreme. Între 20 şi 50% proteine consumate într-o zi se vor acumula în corp şi vor face prăpăd. Un studiu derulat la Universitatea Southern California a scos în evidenţă că adulţii de vârstă mijlocie care mănâncă proteine multe au un risc cu de 4 ori mai mare să moară de cancer decât cei care preferă mai puţină proteină. Dacă mănânci carne roşie la greu, ai un risc crescut de cancer.

Este, dar e pe o durată scurtă. Dieta înalt proteică îi spune creierului să nu mai producă hormoni de foame, ceea ce te face mai puţin dependentă de pofte pe durata zilei. Slăbeşti, dar pe scurtă durată.

Îţi măreşte colesterolul rău

Porţiile de carne, lactatele cu grăsime multă şi alte alimente grase îţi cresc nivelurile de colesterol. Asta o să-ţi crească riscul de boli cardiovasculare.

Osteoporoză

Carnea provoacă mari pierderi de densitate osoasă la femeile de 65 şi mai bine de ani. Femeile care nu consumă au o densitate osoasă mai mare. Dieta înalt-proteică provoacă pierderi de calciu.

Face rău la rinichi

Dacă mănânci multă carne dar şi alte alimente înalt proteice, îţi obligi rinichii să filtreze proteine mai multe, adică le dai de lucru mai mult. De exemplu, culturiştii care consumă multe proteine pot suferi de rinichi.

Sursa foto: www.marthastewart.co

Mai multe